Sex pe bani. O damă de companie din Italia susţine că a avut relaţii intime cu premierul Silvio Berlusconi, de la care ar fi primit 10.000 de euro, cu ministrul Administraţiei Publice, Renato Brunetta şi cu primarul oraşului Parma, Pietro Vignali, informează ”Corriere della Sera”. Nadia Macri, o damă de companie în vârstă de 28 de ani, a fost audiată de procurorii din Palermo, în legătură cu ancheta ce o vizează pe prietena ei Perla Genovesi, o fostă consilieră parlamentară arestată în luna iulie, pentru trafic de droguri, într-un caz care are legătură cu petrecerile organizate în vila lui Berlusconi din Sardinia. ”Am făcut sex cu primarul oraşului Parma, pentru 500 de euro şi mi-a promis că îmi va face cunoştinţă cu Silvio Berlusconi. Iar acest lucru s-a întâmplat”, le-a spus Nadia Macri procurorilor. În replică, primarul Pietro Vignali a declarat că a avut o simplă întâlnire cu tânăra, în faţa unui hotel, fără a avea relaţii intime cu ea şi fără a o prezenta lui Silvio Berlusconi.
Confesiuni complete. Nadia Macri le-a spus procurorilor că a întreţinut relaţii sexuale şi cu ministrul Administraţiei Publice, Renato Brunetta, în schimbul a 300 de euro. Renato Brunetta a invitat-o ulterior la petrecerile organizate în Vila Certosa din Sardinia şi la reşedinţa din Arcore a premierului, în apropiere de Milano. ”M-am întâlnit cu Silvio Berlusconi prin intermediul lui Lele Mora”, susţine tânăra. Dario ”Lele” Mora, un specialist în impresariat artistic, Nicole Minetti, fostul dentist al lui Silvio Berlusconi şi Emilio Fede, directorul redacţiei de ştiri a postului Rete4, sunt cercetaţi pentru favorizarea prostituţiei în legătură cu organizarea petrecerilor în vilele lui Berlusconi. ”Prin intermediul acestor contacte, m-am întâlnit de trei ori cu Silvio Berlusconi dar doar de două ori am avut raporturi sexuale. O dată în Sardinia şi o dată în vila din Arcore. Pentru prestaţiile mele, mi-a dat 10.000 de euro şi alte mici cadouri. S-a întâmplat de Paşte, în 2009, în Sardinia şi în aprilie 2010, la Arcore. Am fost contactată de un tip trimis de Lele Mora la Milano şi, împreună cu alte fete, am mers la premier. Mie, banii mi i-a dat Berlusconi personal, într-un plic”, afirmă Nadia Macri.
Corupere de minore. Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani, este suspectat că a avut relaţii intime şi cu o minoră de origine marocană, pentru eliberarea căreia Biroul primului-ministru intervenise telefonic, afirmând în mod fals că este nepoata lui Hosni Mubarak, preşedintele Egiptului. Şi în acest caz, cei trei apropiaţi ai premierului, Lele Mora, Nicole Minetti şi Emilio Fede sunt cercetaţi pentru favorizarea prostituţiei, după ce adolescenta Ruby R., care a împlinit 18 ani pe 1 noiembrie, a declarat că a fost invitată la petreceri desfăşurate în vila lui Berlusconi din zona Arcore şi a avut relaţii intime cu premierul. Deşi afirmase iniţial că avusese relaţii intime cu Silvio Berlusconi, Ruby R. şi-a schimbat declaraţia, spunând că nu s-a întâmplat aşa ceva şi că oricum prim-ministrul ştia că are 24 de ani, nu 17. În replică, Berlusconi a declarat că îi place viaţa şi îi plac femeile, subliniind că nu datorează nimănui explicaţii. Pe fondul polemicilor, Berlusconi a declarat că ”este mai bine să îţi placă fetele decât să fii homosexual”, acuzând presa că induce în eroare cetăţenii. Însă, comisia parlamentară italiană pentru Siguranţa Republicii a solicitat audierea sa în legătură cu numeroasele persoane care îi frecventează locuinţa şi relaţiile sale cu tinere cu o conduită dubioasă.