Reprezentanţii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani (UDTTMR) din România au pus, ieri, piatra de temelie a noului sediu al Uniunii. Preşedintele UDTTMR, Agiacai Saladin, a declarat că, după aproape patru ani de eforturi, s-a reuşit obţinerea tuturor autorizaţiilor de construcţie şi că speră ca, în opt luni, această clădire să fie ridicată. Suprafaţa terenului este de peste 1.400 de metri pătraţi, iar imobilul va fi structurat pe trei etaje: demisol, parter şi etajul întîi. Noul sediul al UDTTMR va cuprinde o bibliotecă, o sală pentru slujbe, o cantină pentru persoanele fărăr posibilităţi materiale, dar şi o sală de spectacole de aproape 200 de locuri. Terenul a fost cumpărat de la Primăria Constanţa în urmă cu aproape patru ani, în urma unei licitaţii. Agiacai a menţionat că din cele 23 de miliarde de lei vechi alocate pentru acest an UDTTMR de către Guvern, opt sînt destinate construcţiei.