Una dintre cele mai importante surse de oxigen de pe Terra, pădurea amazoniană se micşorează semnificativ în fiecare lună. Potrivit oficialilor brazilieni, în luna august a acestui an, defrişările au afectat o porţiune de trei ori mai mare decît în aceeaşi lună a anului trecut. Ministrul Mediului din Brazilia, Carlos Minc, crede că o parte din vină o au alegerile naţionale. Pentru a-şi spori şansele de a fi aleşi, primarii din zona amazoniană închid ochii la defrişări. “Cînd sînt alegeri, apetitul autorităţilor de a aplica legile este mai redus”, a adăugat şi Paulo Adario, coordonatorul programului Greenpeace în Amazon. Specialiştii în problemele de mediu dau vina pe creşterea preţului la mîncare. Tot mai mulţi cultivatori de soia sau crescători de vite din regiune defrişează pădurea pentru a mări suprafaţa destinată păşunatului. Monitorizarea porţiunilor defrişate se face cu ajutorul unor imagini preluate de la sateliţii din spaţiu. Numai în luna august au fost distruşi 760 de kilometri pătraţi din pădure.