Un nou sistem de votare la Oscaruri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un nou sistem de votare la Oscaruri

Monden 02 Septembrie 2009 / 00:00 365 accesări

Bazat pe ordonarea preferinţelor, un nou sistem de votare va fi introdus, începînd cu ediţia din 2010 a galei Oscarurilor, pentru desemnarea cîştigătorului la categoria Cel mai bun film, la care vor fi nominalizate zece producţii, pentru prima oară din 1943. La toate celelalte categorii de premii, cîştigătorul va fi nominalizatul, actori, scenarii, coloană sonoră etc., care va întruni cele mai multe voturi. În cazul categoriei Cel mai bun film, membrii cu drept de vot ai Academiei de Ştiinţe şi Film americane, organizatoarea galei Oscarurilor, vor fi rugaţi să îşi ordoneze preferinţele de la 1 la 10, cifra 1 desemnînd filmul favorit. Acesta este acelaşi sistem de ordonare a preferinţelor pe care Academia îl utilizează în procesul de desemnare a filmelor nominalizate la Oscar, dar nu a mai fost folosit pentru desemnarea cîştigătorului categoriei Cel mai bun film din 1945, la doi ani după ce numărul peliculelor nominalizate a fost limitat de la zece la cinci.

Membrii Academiei americane de Ştiinţe şi Film americane au optat pentru acest sistem de ordonare a preferinţelor la categoria Cel mai bun film, deoarece şi-au dat seama că, într-o categorie cu zece nominalizări, cîştigătorul ar putea fi desemnat, cel puţin teoretic, cu doar cîteva voturi peste 580, dintr-un total de 5.800 de voturi. Sistemul de ordonare a preferinţelor este astfel conceput încît măsoară şi profunzimea simpatiei de care se bucură un film, deoarece clasarea unei pelicule pe locul al doilea şi al treilea în opţiunile celorlalţi membri cu drept de vot poate fi, în unele cazuri, extrem de importantă. Potrivit acestui sistem de selecţie, filmele care au punctaj egal vor fi departajate în funcţie de numărul de voturi care le-au trimis pe primul loc. Dacă un film a obţinut mai multe voturi pentru primul loc, va fi declarat cîştigătorul categoriei. Acest proces de selecţie aduce noi provocări pentru sezonul 2010 al premiilor Oscar, producătorii de film fiind astfel obligaţi să se asigure că peliculele lor se bucură de un sprijin câî mai mare posibil din partea membrilor Academiei, cîştigarea rîvnitului trofeu nefiind deloc o chestiune simplă.

Cea de-a 82-a gală anuală a premiilor Oscar va avea loc pe data de 7 martie 2010, la celebrul Teatru Kodak din Los Angeles. Nominalizările vor fi anunţate pe data de 2 februarie.

Taguri articol


12