Naționala de handbal masculin a României a încheiat perfect cele două confruntări cu reprezentativa statului Kosovo, din cadrul primei faze de calificare la Campionatul European din 2018. După 36-24, miercuri, la București, tricolorii s-au impus și mai clar la Priștina, câștigând sâmbătă seară cu scorul de 30-16 (15-10). Ca și în meciul tur de la București, Kosovo a rezistat doar în primele 15 minute în fața unei formații mult mai experimentate, ajutată și de intervențiile portarului Curri. A fost un prim act în care contingentul de la Handbal Club Municipal Constanța, format din Stănescu, Toma, Stavrositu și Buricea, a dictat ritmul, iar România intra la cabine cu un avans de cinci lungimi, 15-10. Gazdele au reușit să păstreze diferența până la 21-16 pentru România, pentru ca până la final să nu mai reușească niciun gol, meciul încheindu-se cu un succes mult mai clar decât realitatea de pe teren, scor 30-16 pentru tricolori. Pentru naționala pregătită de Aihan Omer și Robert Licu au marcat: Ghionea 8g, Iancu, Novanc, Criciotoiu - câte 3g, Toma, Ghiţă, Csepreghi, Stavrositu și Buricea - câte 2g, Racoţea, Savenco și Grigoraş - câte 1 gol.
Următoarele partide în Grupa C pentru România vor avea loc la 10 sau 11 iunie 2015 și la 13 sau 14 iunie 2015, cu Italia. Prima clasată din fiecare din cele trei grupe din turul I preliminar se va califica mai departe. Turneul final al Campionatului European din 2018 va avea loc în Croaţia.