Cea mai importantă partidă din etapa a 8-a a Diviziei A1 la volei feminin are loc sâmbătă, de la ora 18.00, la Piatra Neamţ. Protagoniste vor fi echipele CS Volei 2004 Tomis Constanţa şi Unic Piatra Neamţ, două dintre aspirantele la titlu în acest sezon. Dacă voleibalistele pregătite de Darko Zakoc şi Constantin Alexe sunt candidate veritabile la prima poziţie încă din sezonul trecut, Unic Piatra Neamţ reprezintă “new-entry-ul” în lupta ce se va da în această ediţie de campionat. „Piatra Neamţ a avut rezultate foarte bune până acum în campionat şi ne aşteptăm la un meci chiar mai puternic decât cel cu Dinamo. Este adevărat că echipa mea este mai puternică după ce a sosit şi Jasna Majstorovic, dar trebuie să avem răbdare cu ea pentru că nu este într-o formă excelentă în acest moment. La experienţa ei, cred că nu vor fi probleme de acomodare. Trebuie doar să avem răbdare. Îmi doresc să obţinem o victorie şi în meciul cu Piatra”, a spus Zakoc. Unic a trecut de două dintre rivalele de până acum, 3:2 cu Dinamo Bucureşti şi 3:2 cu Ştiinţa Bacău, însă voleibalistele constănţene sunt optimiste, mai ales după au câştigat duelul cu Dinamo, la Bucureşti, scor 3:2. „Va fi un derby, ţinând cont de faptul că şi Piatra Neamţ este neînvinsă în acest sezon. Au un public călduros, care îşi susţine echipa de fiecare dată şi este al şaptelea jucător pentru ele. Noi ne ducem însă cu şansa noastră, cu gândul la victorie şi sperăm să obţinem puncte importante acolo”, a declarat căpitanul echipei constănţene, Claudia Gavrilescu.
Celelalte partide ale etapei - sâmbătă: U. Cluj - CSM Sibiu (ora 14.30); CSM U. Craiova - CSM Lugoj (ora 16.00); CSU Tg. Mureş - ProVolei Botoşani (ora 17.00). Meciul Dinamo Bucureşti - CSM Bucureşti, scor 3:0 (25:8, 25:14, 25:9), s-a disputat vineri. Ştiinţa Bacău stă.
Clasament
1. CSV 2004 Tomis 7 7 0 21: 2 20
2. Ştiinţa Bacău 7 6 1 20: 4 19
3. Unic Piatra Neamţ 6 6 0 18: 6 16
4. Dinamo Bucureşti 7 4 3 17:11 13
5. CSM Lugoj 6 4 2 12: 9 11
6. CSU Tg.Mureş 6 3 3 10:12 9
7. Pro-Volei Botoşani 7 2 5 10:16 8
8. SCM U. Craiova 6 2 4 8:12 6
9. CSM Sibiu 6 1 5 4:16 3
10. U. Jolidon Cluj 7 1 6 5:20 2
11. CSM Bucureşti 7 0 7 4:21 1
* Penicilina Iaşi s-a retras din campionat