La şedinţa de astăzi, Consiliul Superior al Magstraturii (CSM) va lua în discuţie cererile de pensionare a 58 de magistraţi, care au solicitat eliberarea din funcţie. Cele mai multe cereri provin de la instanţa supremă, 11 magistraţi cerînd să fie pensionaţi. De asemenea, 13 judecători şi procurori de la Curţi de Apel şi parchete de pe lîngă acestea au formulat cerere de eliberare din funcţie prin pensionare. Celelate cereri sînt însă formulate de magistraţii de la tribunale şi judecătorii şi de la parchete de pe lîngă acestea. Astfel, pe ordinea de zi figurează 20 de cereri de la Tribunale şi Parchetele de pe lîngă aceste instanţe şi 14 de la Judecătorii şi unităţile de Parchete. Acest nou val de pensionări vine după ce, în primăvara acestui an, peste 300 de judecători şi procurori din toată ţara au preferat să iasă la pensie decît să continue să muncească într-un sistem cu mari probleme financiare. În luna aprilie a acestui an, opt judecători şi trei procurori constănţeni s-au retras din magistratură, pensionîndu-se, după zeci de ani de activitate. Cei care au decis în primăvară să pună robele în cui sînt: Eufrosina Chirică, Paulina Georgescu, Eleonora Spridon, de la Secţia Civilă a Curţii de Apel Constanţa, Valentin Iancu, Lucia Dragomir şi Viorica Grigorescu Costea, de la Secţia Penală a Curţii de Apel Constanţa, Lucia Lungu şi Elena Jarnea, de la Tribunalul Constanţa, Ioan Imbrea, fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Medgidia, Adrian Rotlender şi Vasile Munteanu, ambii procurori militari la Parchetul Militar de pe lîngă Tribunalul Militar Bucureşti, Biroul Teritorial Constanţa. Statisticile arată că, de la începutul anului şi pînă la sfîrşitul lunii august, au fost înregistrate la CSM 251 de cereri de pensionare formulate de judecători şi 181 de procurori, în condiţiile în care în sistemul judiciar sînt aproximativ de 1.000 de posturi vacante. De la Constanţa au depus cereri de pensionare patru procurori din cadrul Parchetului Curţii de Apel, printre care şi procurorul general constănţean, Elena Vlad. Tot de la Parchetul Curţii de Apel au formulat cereri de pensionare procurorii de şedinţă Mihaela Şerbu Vlad şi Mădălina Teodorescu, precum şi şeful Secţiei Penale, Marlena Călin. În locul celor trei magistraţi vor fi promovaţi procurori de la Parchetul Tribunalului, iar pentru funcţia de prim-procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa se va organiza concurs. În anul 2008, s-au pensionat 159 de judecători şi 113 de procurori.