DECIZIE Cum nicio minune nu ţine mai mult de trei zile, aşa, se pare, nu a ţinut nici mandatul de „vătaf” peste Mangalia al lui Ion Mincă, el fiind instalat, doar cu câteva zile în urmă, în funcţia de viceprimar şi primar, totodată, de prefectul Constanţei, care, pentru a-şi pune „omul” în conducerea administraţiei de la Mangalia, a demis din funcţie, la rând, doi viceprimari. Numai că, unul dintre aceştia, Constantin Filimon, nu s-a mulţumit cu decizia prefectului şi a atacat la Tribunal, la secţia de Contencios Administrativ, decizia de înlocuire a sa din funcţie, pe care a considerat-o abuzivă şi ilegală. În urma procesului care s-a judecat joi, Constantin Filimon a avut câştig de cauză în dauna Prefecturii şi a lui Ion Mincă, instanţa dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 779/24.11.2011 al Prefecturii, decizia fiind definitivă şi executorie de drept. Ca urmare a acestui lucru, Constantin Filimon s-a prezentat, vineri, însoţit de un avocat, pentru a pune în aplicare decizia Tribunalului şi a-şi recâştiga postul de viceprimar. „Orice act semnat şi/sau emis de către dl. Mincă Ion este lovit de nulitate absolută, iar în cazul nerespectării dispoziţiei instanţei de judecată îmi rezerv dreptul legal de a solicita organelor abilitate să ia toate măsurile ce se impun pentru sancţionarea civilă, administrativă şi mai cu seamă penală a celor care se fac răspunzători de nepunerea în executare a hotărârii pronunţate de către instanţa de judecată”, precizează Filimon într-o notă prezentată lui Ion Mincă. Numai că, surpriză, Constantin Filimon nu şi-a putut recâştiga funcţia de viceprimar pentru că Ion Mincă a încuiat biroul şi a lipsit toată ziua de vineri, lăsându-şi în loc doar consilierul personal. Constantin Filimon a spus că îşi va prelua oficial funcţia luni, când va intra şi în posesia ştampilelor. „Voi prelua funcţia în mod civilizat, fără circul care s-a făcut până acum”, a spus Filimon.
OBIECTIVE Noul viceprimar al Mangaliei a adăugat că, după ce îşi va recâştiga funcţia, intenţionează să-şi concentreze forţele pentru a asigura căldură în casele locuitorilor oraşului. „Acest obiectiv va fi punctul forte al activităţii mele în Primăria Mangalia”, a spus Filimon. În plus, el a adăugat că doreşte să reunească, într-o întâlnire, toate forţele politice reprezentate în Consiliul Local, pentru a dezbate probleme privind administraţia publică locală cu impact major pentru cetăţeni, printre care se numără deblocarea proiectelor începute. Mai mult, Filimon propune încheierea unui protocol între toate formaţiunile, pentru deblocarea activităţii locale. În ceea ce priveşte furnizarea căldurii la Mangalia, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat că dă asigurări că instituţia pe care o conduce se va implica pentru ca populaţia de la Mangalia să aibă căldură în casă. „Încă din decembrie 2011 am dat garanţia pentru toată cantitatea de combustibil de care are nevoie Mangalia, asigurând, totodată că, dacă Consiliul Local Mangalia nu plăteşte combustibilul pentru producerea energiei termice, acest lucru îl va face Consiliul Judeţean. Totul s-a blocat după demiterea primarului Tusac şi a viceprimarilor Sorin Andrei şi Constantin Filimon”, a spus Nicuşor Constantinescu. La rândul său, primarul demis al Mangaliei, Claudiu Tusac, a afirmat că decizia Tribunalului Constanţa demonstrează abuzurile prefectului şi speră ca Mangalia să reintre în normalitate.
MINCĂ, „OUT” DIN PC ŞI CONSILIU După ce şi-a pierdut funcţia de viceprimar prin decizia instanţei, Mincă este pe cale să-şi piardă şi postul de consilier după ce preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat că formaţiunea intenţionează să-l excludă din rândurile sale pe Ion Mincă, soţul Lilianei Mincă, dar şi să-l înlocuiască din Consiliul Local. „I-am cerut lui Mincă demisia din toate funcţiile din partid imediat după plecarea Lilianei Mincă. Nu agreez ideea ca o familie să stea cu un picior în Opoziţie şi cu altul la Putere, aşteptând o oportunitate după alegeri. Având în vedere că nu şi-a dat demisia tocmai pentru a-şi păstra postul de consilier local PC la Mangalia, voi propune, marţi, Biroului Executiv Central, excluderea sa din partid\", spune Constantin, printr-un comunicat. Totodată, PC va propune Consiliului Local Mangalia un alt membru pentru a ocupa postul de consilier local. De fapt, supărarea conservatorilor vine după ce Ion Mincă, preşedintele PC Constanţa, a anunţat, joi, că va candida din partea UNPR la o funcţie în administraţia publică locală la alegerile din 2012, cel mai probabil la cea de primar al Mangaliei. Interesant este că, potrivit unor surse din politică, se pare că, alături de Mincă, în UNPR se va afla inclusiv prefectul Constanţei, cel care a făcut tot posibilul ca Mincă să ajungă viceprimarul/primarul Mangaliei.