Se anunţă încă un sfîrşit de săptămînă incendiar pe litoralul românesc. După ce weekend-ul trecut, a fost înregistrat un număr record de turişti, staţiunile româneşti de pe malul mării au fost luate din nou cu asalt, vineri fiind înregistraţi oficial peste 90.000 de turişti, cei mai mulţi în Neptun, Mamaia şi Costineşti. Numărul turiştilor aflaţi pe litoral este însă mult mai mare, în condiţiile în care evidenţele oficiale nu includ şi turiştii cazaţi la particulari. Hotelierii se aşteaptă ca în cursul zilei de sîmbătă, numărul turiştilor să crească considerabil şi chiar să depăşească recordul înregistrat în ultimul sfîrşit de săptămînă din luna iulie. În jurul datei de 20 august, cînd se va încheia perioada considerată vîrf de sezon estival, tarifele de pe litoral vor începe să scadă, fiecare agent economic aplicînd propria politică de preţuri. Potrivit autorităţilor din turism, în acest an, sînt aşteptaţi să-şi petreacă vacanţele pe litoralul românesc peste 1,3 milioane de turişti, cu mult mai mulţi decît în 2006, cînd au venit în staţiunile de pe litoralul românesc doar 900.000 de turişti, dintre care 60.000 au fot cetăţeni străini.