Un soldat american a deschis focul, joi, în cea mai mare bază militară a SUA, omorând 13 dintre camarazii săi şi rănind 30 persoane. Agresorul este un maior în vârstă de 39 de ani, pe nume Nidal Hassan Malik, de origine palestiniană. Acesta era psihiatru militar şi desfăşurase o activitate deosebit de apreciată în consilierea posttraumatică a militarilor americani reveniţi din Irak şi Afganistan, după cum susţin colegii. Mai mulţi martori la incident au declarat că Nidal Hassan Malik ar fi strigat Allah Akbar (Allah e mare) în momentul în care a deschis focul. În prezent, atacatorul se află internat în spital, fiind rănit în schimbul de focuri ce a urmat acţiunii sale. Doar doi dintre camarazii săi răniţi au fost externaţi, restul fiind în continuare sub supraveghere medicală, în stare stabilă.
Oficiali FBI au declarat că atacatorul a intrat în atenţia lor cu şase luni în urmă, din cauza unor mesaje postate pe Internet care discutau despre atentate sinucigaşe şi alte ameninţări. Unul dintre mesaje pune semnul egalităţii între atacurile sinucigaşe cu bombă şi gestul unui militar care se aruncă asupra unei grenade pentru a salva vieţile camarazilor săi. Un comentariu cu greşeli de scriere, al unui utilizator numit Nidal Hassan, postat în mai 2009, pare să fi atras atenţia FBI. ”Dacă un atacator sinucigaş cu bombă poate ucide 100 de militari inamici pentru că au fost prinşi cu garda jos, acest lucru va fi considerat o victorie strategică”, se arată în comentariu. Este dificil să se stabilească pe baza unui singur comentariu dacă NidalHasan este contul folosit de persoana acuzată de atacul de la Fort Hood, întrucât cel puţin şase persoane au acelaşi nume şi prenume în SUA. Totodată, agenţi FBI şi ofiţeri SWAT au percheziţionat apartamentul din Killeen al militarului, căutând indicii despre cauzele ce l-ar fi determinat să comită atacul. Suspectul a fost înregistrat purtând haine tradiţionale arabe chiar în dimineaţa zilei atacului, de camera de supraveghere a unui restaurant în care bea cafea zilnic şi unde este cunoscut ca maiorul Nidal. Înregistrarea a avut loc cu şapte ore înainte de atac. FBI a verificat, joi seara, înregistrările din telefonul şi computerul lui Hassan.
O mătuşă de-a atacatorului, Noel Hassan, a declarat că acesta suferise foarte mult din cauza hărţuielii la care erau supuşi musulmanii după atacurile de la 11 septembrie, motiv pentru care încercase chiar să se retragă din armată, afirmând chiar că ar fi dispus să achite şcolarizarea! Ulterior, şi o serie de colegi de-ai lui din cadrul armatei au recunoscut că acesta sperase că Barack Obama va cere încetarea conflictelor din Afganistan şi Irak şi că deseori polemiza cu colegii care susţineau continuarea războaielor. De altfel, nu îşi dorea să plece pe frontul de luptă, iar dacă ar fi fost nevoit, ar fi preferat Afganistanul, Irakului. Senatoarea de Texas Kay Bailey Hutchison a afirmat că atacatorul urma să fie trimis în Irak, vineri, informaţie confirmată şi de unul din vecinii agresorului, care a declarat că acesta îşi golise apartamentul cu câteva zile în urmă, afirmând că va pleca în Afganistan sau în Irak. În cursul unei intervenţii excepţionale în direct la televiziune, preşedintele Barack Obama a evocat o ”oribilă dezlănţuire de violenţă”.
Situată în centrul statului Texas, între oraşele Austin şi Waco, Fort Hood este baza cea mai mare a armatei americane şi are aproape 880 de kilometri pătraţi. Circa 50.000 de soldaţi şi 9.000 de angajaţi civili sunt staţionaţi acolo, potrivit CNN. Acest atac armat aminteşte de unul similar produs în mai, în Irak, când un militar american a deschis focul asupra colegilor săi, dintre care cinci au murit. Asociaţiile musulmane americane au condamnat atacul sângeros de la Fort Hood, exprimându-şi teama că numele agresorului ar putea genera o vânătoare de vrăjitoare împotriva musulmanilor americani. Potrivit unui sondaj dat publicităţii de Institurul american Pew în septembrie, 38% dintre persoanele chestionate apreciază că islamul încurajează mai mult violenţa decât alte religii, în timp ce 58% consideră că musulmanii fac obiectul a numeroase discriminări în SUA.
La o zi de la tragedia din Texas, două persoane au murit şi şase sunt rănite, în urma unui atac armat comis vineri, într-o clădire de birouri din oraşul Orlando (Florida), numită Legions Place, a anunţat poliţia locală. Un martor a declarat că un bărbat care a lucrat în clădire a intrat în acest imobil şi a deschis focul, după care a reuşit să dispară. Ofiţeri înarmaţi caută un suspect îmbrăcat cu o cămaşă albastră şi blugi. Poliţia a blocat drumurile din apropierea Camerei de Comerţ din Orlando şi a hotelului Radisson.