Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, refugiat de nouă luni în Ambasada Ecuadorului la Londra, a desemnat un binecunoscut opozant al monarhiei britanice pentru a conduce campania sa în urma căreia vizează obţinerea unui loc în camera superioară a parlamentului australian. Fostul lider al Mişcării Republicane Australiene, avocatul Greg Barns, a confirmat luni că va fi director de campanie al Partidului Wikileaks pentru alegerile de pe 14 septembrie. Dar, chiar dacă va ajunge în Parlamentul de la Canberra, Assange nu va fi protejat în faţa legii. El va beneficia de imunitatea parlamentară care protejează politicienii australieni de consecinţele declaraţiilor din forul legislativ.
Julian Assange s-a refugiat la 19 iunie în ambasada Ecuadorului la Londra, pentru a evita extrădarea din Marea Britanie către Suedia, unde este inculpat pentru viol şi agresiuni sexuale. El se teme că autorităţile de la Stockholm l-ar putea preda celor americane, deranjate de publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale pe Wikileaks. Assange a primit azil diplomatic din partea Ecuadorului, dar nu poate să părăsească ambasada acestei ţări pentru că ar risca să fie arestat. Negocierile purtate până în prezent între Ecuador şi Marea Britanie nu au condus la niciun rezultat. Fostul hacker de calculatoare are nevoie de 15% din voturile din statul australian Victoria. Dacă va obţine victoria, el va putea să-şi preia noile atribuţii pe 1 iulie 2014, dar în acest caz va trebui să revină în Australia. Într-un interviu acordat recent portalului australian The Conversation, Assange a adoptat un ton şi mai sfidător faţă de acuzaţiile ce îi sunt aduse.