Femeile care consumă câte un pahar de vin o dată sau de două ori pe săptămână prezintă cu 33% mai puţine şanse de a rămâne însărcinate, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani. În acelaşi timp, femeile care consumă peste trei pahare de vin pe săptămână îşi reduc şansele de a concepe un copil cu 66%, consumul de alcool afectând dezvoltarea ovulelor nefecundate. Studiul, la care au participat 91 de paciente care urmau tratament pentru fertilizarea in vitro la o clinică din New York, a arătat că femeile abstinente aveau şanse de 90% să rămână însărcinate, în timp ce, în cazul celor care consumau în mod regulat alcool, şansele se reduceau până la 70%. ”Sfatul meu este ca, la sfârşitul zilei, femeile să consume cantităţi reduse de alcool sau să se abţină complet”, a declarat Dara Godfrey, de la Clinica de Fertilitate a Asociaţiei de Medicină Reproductivă din New York.
Experţii din domeniu recomandă ca femeile care doresc să rămână însărcinate să nu consume mai mult de trei pahare de vin pe săptămână, de preferinţă deloc, în condiţiile în care o femeie din zece afirmă că bea în mod regulat alcool în primul trimestru de sarcină.