Un palestinian a fost ucis, şapte au fost răniţi, iar alţi cinci sînt daţi dispăruţi, în urma unui raid aerian israelian, desfăşurat în noaptea de luni spre marţi asupra a două tuneluri pentru contrabandă din sudul Fîşiei Gaza, au anunţat surse medicale palestiniene. Aviaţia a lansat acest raid în replică la un tir de mortiere asupra sudului Israelului, în urma căruia a fost rănit un militar, potrivit unei surse militare israeliene. Tunelurile vizate, situate în apropierea oraşului Rafah, de la frontiera cu Egiptul, s-au prăbuşit în timp ce plastinienii săpau la acestea. Unul dintre tuneluri era în curs de degajare, marţi dimineaţa, în încercarea de a salva dispăruţii. Tunelurile din sectorul Rafah sînt folosite pentru traficul de arme, carburanţi şi mărfuri dinspre Egipt spre Fîşia Gaza, care este supusă unei blocade din partea Israelului, de la preluarea puterii în aceste teritorii de către mişcarea islamistă Hamas, în iunie 2007.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a atras atenţia în mai multe rînduri, în ultimele săptămîni, că forţele armate vor replica fiecărui tir de rachetă sau de obuz de mortier provenind din Fîşia Gaza. Un palestinian a fost ucis luni, iar un altul a fost rănit de tiruri israeliene în nordul Fîşiei Gaza, în apropierea frontierei cu Israelul, potrivit unei surse medicale palestiniene. În urma acestui incident, forţele armate au anunţat că trei obuze au fost lansate în direcţia Israelului, dintre care unul a rănit uşor un militar. Ca răspuns la tirul de rachete dinspre aceste teritorii, forţele armate israeliene au lansat, între 27 decembrie şi 18 ianuarie, o ofensivă împotriva mişcării islamiste, al cărei obiectiv oficial a fost încetarea acestor tiruri. Această operaţiune s-a soldat cu peste 1.400 de morţi în rîndul palestinienilor, majoritatea civili, dar şi circa 5.000 de răniţi şi a produs devastarea unor largi zone din acest teritoriu suprapopulat. Conform forţelor armate israeliene, peste 200 de rachete şi obuze au fost lansate dispre Fîşia Gaza spre Israel, de la sfîrşitul ofensivei israeliene împotriva Hamas şi pînă în prezent.