Preocuparea de bază a prezidentului este de a poza tot timpul în... victimă! Îi place la nebunie să fie imortalizat cînd se tăvăleşte pe jos, ca şi cum forţe oculte l-ar buşi bine de caldarîmul patriei. În materie de pozat în victimă, se dă în vînt după scenariile în care, chipurile, oligarhii, susţinuţi de mogulii din presă, îl strîng de gît sau încearcă să utilizeze stecluţa cu vitriol. De cîte ori se află în suferinţă de idei, pentru că răpirile din Serai sau Saraiu, mă rog, nu mai sînt la modă, apare în faţa naţiunii răcnind: ”Eu sînt victima!” Pentru că sîntem chiar în pragul campaniei electorale, scenele melodramatice cu Băse pe post de victimă s-au înmulţit plictisitor de mult. În acest ritm, într-o zi, s-ar putea să ajungă în poziţia celui care, tot strigînd la mişto că vine lupul, nu o să-l mai creadă nimeni! Prezidentul se află într-o continuă luptă sîngeroasă cu nălucile şi fantomele care îi pun dumnealui piedici pe holurile Palatului Cotroceni. Luînd în calcul eforturile pe care le depune în fiecare zi în domeniul scenaritei, prezidentul este de departe cea mai autentică victimă a democraţiei noastre de doi lei. E drept, sînt şi alţii care încearcă pervers chestia asta, dar nu au talentul şi autenticitatea victimei noastre prezidenţiale. Trebuie să ai vocaţie cu găleata ca să faci oamenii să plîngă într-o zi cînd pe postul naţional de televiziune se difuzează “Stan şi Bran”! Ca orice victimă cu carate multe, prezidentul se ia la trîntă cu ursul mafiei pe care nu reuşeşte să-l doboare de trei ani încoace, motiv pentru care se smiorcăie pe treptele palatului: ”Eu sînt o victimă şi viaţa nu mai are rost!” Autovictimizarea face parte din existenţa de zi cu zi a preşedintelui. Chiar şi cînd este pace, trebuie dumnealui să provoace un război. Se murdăreşte cu funingine pe faţă şi răcneşte cît îl ţin puterile că l-au caftit la onoare băieţii de cartier sau că l-a zgîriat pe mîini Felix motanul. Te apucă plînsul! Poate dacă nu aveam un preşedinte victimă de meserie, calat pe cele mai celebre telenovele politice, cu siguranţă, ne-am fi aflat cu cîţiva paşi în plus în interiorul Europei. De cîte ori nu este în stare să facă ceva ca lumea, prezidentul îmbracă la iuţeală hainele victimei sătule de presiunile care se fac asupra sa de către tonomatele gazetăreşti cu mulţi euro în orificiul specializat pentru spurcat şi înjurat Puterea, zice dumnealui. Din recuzită nu lipsesc nici pantalonii cu imitaţii de şuturi în fund, dar, chiar în victimă pozînd, preşedintelui nu-i place să încaseze, ci să dea. Evident, şuturi. De necrezut, cu atîtea pîrghii şi servicii specializate la îndemînă, Traian Băsescu continuă să pozeze în victima deşălată de cîţiva ziarişti piperniciţi, pe unii dintre ei confundîndu-i chiar cu grupa mare a “găozarilor”. Din punct de vedere telenovelistic, casnicele din România au asigurată o victimă permanentă în măsură să le satisfacă nevoia de plîns şi bocit. Nu cred că există, de la Isaura încoace, o victimă atît de naturală! Îi place prezidentului să-i plîngă de milă electoratul său ori de cîte ori dumnealui se opinteşte să întruchipeze binele din această ţară! Cîţiva politicieni mici şi pitici la vorbă au început să-l copieze, lovindu-se singuri cu capota maşinii în moalele capului. Cît o să mai ţină şmecheria asta?