Îmi amintesc că, pînă la ruperea Alianţei DA, pedala trăia într-un anonimat deplin. Poate cu excepţia Chinei, unde producţia de biciclete se menţine constantă. Unificarea Partidului Democrat cu PLD a readus pedala în prim-planul vieţii noastre politice. Practic, din acel moment, a fost marcat istoric începutul dinastiei pedalei în politichia noastră, lider fiind, desigur, prezidentul Băsescu. Istoria ne arată nouă că poţi fi plasat în fruntea unei astfel de dinastii fără să fi fost ciclist de performanţă. Ba, dimpotrivă, potrivit unor surse, Băsescu şi-ar fi julit rău de tot genunchii în copilărie datorită căzăturilor care l-au marcat profund în perioada în care se deplasa cu tricicleta. În noua noastră democraţie cu chip de babă blajină, s-au încercat tot felul de combinaţii, convenţii şi fesenisme pentru menţinerea la putere, dar, în cele din urmă, toate au eşuat. CDR, de pildă, s-a dus dracului, scuzaţi expresia în plin post electoral, după ce Trăienică, pe atunci, un ministru zglobiu la Transporturi, i-a spart toate geamurile cu piatra. Şi a mai făcut ceva. I-a spart mutra lui Ciorbea, în încercarea de a i-o înfrumuseţa. Astăzi, în plină epocă a dinastiei pedalei, PD-L arată ca o bicicletă cu mai multe capre, cea pe care stai, şi pedale. În fruntea bicicletei pedaliste se află prezidentul. Principalele sale preocupări - schimbarea bruscă a direcţiei, evident, fără o semnalizare prealabilă, şi şicanarea în permanenţă a soneriei. Iniţial, ca să nu se supere cei care au tulit-o de la PNL, fermecaţi fiind de jucărelele lui Băsescu, proiectanţii politici au vrut să scoată un prototip de bicicletă-prezidiu cu mai multe locuri în faţă. Chix, pentru că nu i-a convenit prezidentului, care, nefiind niciun taur prin preajmă, a luat de unul singur bicicleta de coarne. S-a încercat, ce-i drept, o formulă cu două locuri cu Stolojan. Nu a ţinut figura. Stolo, fiind mult prea expresiv la efort, nimeni nu este interesat să genereze confuzii în legătură cu presupuse crize de hemoroizi, chestiune care ar putea să ne atragă sancţiuni din partea UE. Ar mai fi fost o variantă cu Flutur pe ghidon, dar ăsta poate să deruteze prin coloritul său liberal întreaga dinastie a pedalei. După cum am constatat, bicicleta PD-L are posturi limitate de conducere. Din acest motiv, s-au inventat funcţii fictive. Cei fără portofoliu în dinastie merg pe jos, pe lîngă bicicletă. Alţii sînt supăraţi pînă la opăreală pentru faptul că au sărit, fără paraşută, din lacul liberal în puţul democrat. În semn de protest pentru că au rămas, cum s-ar spune, de căruţă, persiflează doctrina dinastiei care stăpîneşte pedala. De curînd, dinastia a mai făcut un pas decisiv. Ea a preluat prin Elena Băsescu pedala mică a tineretului, pedala mare fiind controlată de tata. Acest angrenaj ne aduce aminte de perioada în care în alte partide se experimenta sistemul bielă - manivelă. Paradoxal, în ciuda fizicului său mai puţin optimist, domnul Boc este cel care trage din greu la toate pedalele. Dacă PD-L ar fi mers pe cărbuni, l-aş fi numit fochist, dar, condiţiile fiind cele relatate mai sus, nu-mi permit. Într-un fel, Boc este discriminat, fiind obligat să pedaleze pentru toţi, dar, în mod special, pentru prezident. Deci, Boc pedalează, prezidentul dă dispoziţii, jucîndu-se cu busola politichiei, Stolo rînjeşte la soare şi lui Fluture i se fîlfîie. Nu credeţi că ar fi cazul să pună şi alţii osul sau limba de lemn la treabă!