De curînd, a fost lansat pe piaţă un concept nou despre partide. Avem partide simpatice şi mai puţin simpatice. Auzisem de concursurile de frumuseţe pentru activiştii învăţaţi să-şi etaleze fesele, dantura rară, chelia sau părul vîlvoi. Pînă de curînd, eram convins că în politică, vorbind despre partide, contează doctrina şi seriozitatea cu care acestea se străduiesc să o pună în practică. După noua concepţie, avem partide suave, balcîze sau cărora le miroase în permanenţă gura. În materie de partide simpatice, gusturile nu se discută. Cu alte cuvinte, ce nu-ţi place ţie nu trebuie să-mi placă mie! Printr-un prelungit studiu, încerc să dibuiesc care ar fi partidele simpatice. Dacă iei ca reper liderii de partid, nu prea ai motive de satisfacţie în materie de suav, simpatic sau frumos. Cu mici excepţii, partidele mint. Aşa-i în politichie. S-ar putea să fie simpatice partidele care mint frumos. Altele fac băşcălie de popor. Îmi aduc aminte de ultimile alegeri generale. P.D. şi P.N.L. s-au unit pentru a poza în partide simpatice. Traian Băsescu, evident, ca să ne cucerească, ne-a prezentat numeroase momente vesele sub genericul “Să trăiţi bine”. După aceea, din cauza unui sughiţ în Piaţa Universităţii, a vărsat şampanie pe el. Ca să devină din ce în ce mai simpatice populaţiei, partidele posace şi-au schimbat culoarea şi au dat-o pe portocaliu. Să recunoaştem, portocaliul a fost atît de simpatic încît, atenţie, a dispărut cu totul. Sînt partide simpatice şi antipatice. Unele de-a dreptul ursuze... Adevărul e că la noi se face politică pe interes. Dacă nu corespunzi unui interes, aleluia, te-ai dus pe copcă! Vreau să văd şi eu un partid simpatic în România. Din cauza convulsiilor interne, toţi sînt ciufuţi. Sînt multe partide ciufute în România. Partide ciufute şi activişti acritură. De-a lungul timpului, s-au perindat pe scena politichiei tot felul de partiduleţe anonime. Nu spun, erau simpatice, dar fără consistenţă politică. Ca atare, nimeni nu-şi mai aminteşte de ele. În politică, simpatia nu ţine o veşnicie. Pînă şi prezidentul s-a prins de figura asta. E mai reţinut în hăhăit, bancuri proaste, gafe simpatice şi datul cu bîta în baltă. Sigur, pe domnia sa nu-l avantajează nici mimica serioasă, ceea ce este o adevărată tragedie. Rar întîlneşti un politician simpatic. Despre partide, ce să spun... Sînt personaje importante care simpatizează cu un partid sau cu altul. E treaba lor. Alţii, precum Gelu, ajuns un fel de Stolo pe umărul căruia plînge Petrică, simpatizează doar partidele aflate la putere. Cred că asta este cheia. Un partid este simpatic dacă are un cuvînt serios de spus în angrenajul Puterii. Îţi faci treaba cu el? Atunci, cu siguranţă, e simpatic. Deduc că partidele aflate în opoziţie sînt chiar antipatice. De altfel, cele mai curtate sînt partidele simpatice de la putere. Simpatia ţine de putere şi interes. În ansamblu, politichia noastră este total neserioasă. Asistăm la diverse competiţii pe bază de simpatii. Acelaşi criteriu este dominant şi cînd cineva este promovat într-o anumită funcţie. Sînt în plină desfăşurare clasicele noastre cafturi politice. Fiecare partid în parte se străduieşte să fie cît mai simpatic cu putinţă. Doar vin alegerile! Şi dacă vin alegerile, poate pică ceva! Cunoaştem cu toţii că finanţările din campania electorală se fac pe simpatii şi ochi frumoşi!