În viaţa politicianului încrezut, vine un moment în care lăudătorii acestuia mor pe capete. Unii au pierit după o grea suferinţă. Alţii, pur şi simplu, au fost seceraţi de la pămînt în sus şi dincolo de ciuf. Deputatul Mironescul şi-a pierdut toţi lăudătorii în condiţii greu de explicat. Ce ghinion! Tocmai acum, domnilor, în plină campanie de salivat pe lîngă scaunul de primar! Pentru politicianul cu aere de “ştie tot” şi cu “cot cu pişcot”, dispariţia lăudătorilor reprezintă un adevărat dezastru. O tragedie greu de închipuit. În politică, lăudătorii au locul lor bine definit în schemă. Ei colorează şi înzorzonează palmaresul candidatului în preajma alegerilor. La nevoie, vopsesc gardul, chiar dacă nu-i acasă leopardul. De cînd i-au murit lăudătorii într-un tragic accident de londou, Mironescul nu reuşeşte să treacă peste pragul unei activităţi parlamentare şterse. Lăudătorii săi au murit de tuse măgărească. Au vorbit prea mult în locul Mironescului în Parlament! De cîte ori se făcea prezenţa, tuşeau în locul lui. Sînt voci care spun că lăudătorii Mironescului au avut viaţă grea şi că nu le-au fost recunoscute niciodată meritele. Alţii, înainte de a sucomba, au cerut drepturi de autor. Lăudătorii fac parte din echipele de campanie şi reprezintă nucleul operativ al celor care au ca principal obiectiv tragerea în piept a electoratului. Asta este una din caracteristicile principale ale politichiei noastre. Nu ştiam de ce şi-a lăsat Mironescul barbă! Am auzit, deunăzi, că i-au murit lăudătorii şi cîntătorii de slavă. Candidează sau nu la Primărie, are nevoie de lăudători, fără de care nu poate să persifleze şi să ia lumea peste picior. Numai gura este de el de cînd a ajuns ales al poporului! Lăudătorii Mironescului îl invocau adeseori pe “tata mare” ca fiind Dumnezeul lui. De cînd cîntătorii au dat ortul popii, pentru că, altfel, nu înţeleg ce s-a întîmplat, nu am mai auzit nici măcar o silabă despre “tata mare”! După moartea fulgerătoare şi fără gemete a lăudătorilor, moment care a coincis cu lansarea candidaţilor de către PD-L, Mironescul s-a coalizat cu cei pe care-i beştelea. Parcă, dacă mai ţin eu bine minte, nu era bun Stelică cel fără de frică! Cînd i se adunau ceva muşchi în zona dorsală, îşi asmuţea buldogii fălcoşi asupra “piticului”. La nevoie, îl folosea pe Moisoiu ca tăvălug ca să-l sperie şi să-l dea jos de pe funcţie pe Stelică. Pe atunci, Mironescul se visa şeful absolut al partidului. După ani şi ani, lucrurile s-au schimbat radical. Lăudătorii Mironescului au luat drumul pribegiei, intenţionînd să se angajeze la o filarmonică. Aflat la apusul carierei sale politice, Mironescul a mizat şi a acţionat tot timpul după urechea lăudătorilor şi moisoilor săi. Poate că de aceea a şi dat cu oiştea-n gard! Acum, ce-i drept, şi PD-L e de plîns! Cu atîta zumzet de cadre, să mizezi doar pe doi candidaţi! Fără lăudători, campania electorală a oricărui candidat este banală şi fără filon artistic. În lipsa lor, Mironescul e ca şi mut. Nu ştie nici măcar ce să ne promită! În definitiv, dacă ajunge din nou pe nu ştiu care liste, e musai să promită cetăţii o viaţă mai bună! S-ar putea să descoperim elementele care fac din el un artist politic complet. Cu sau fără lăudători, politicienii au învăţat cum să ne ducă de nas şi să ne lase cu căruţa în drum. Prea puţin contează culoarea politică!