Aud că fiţosul de partid nu mai vrea foncţie! După ce a bătut cu pălmuţele lui copitate de podea şi s-a dat cu fundul lui rotofei de duşumeaua administraţiei locale. A duduit tot partidul şi a transpirat din abundenţă pe la centru, cum se spune la sediul central al partidului pe care, pe post de figurant îi reprezintă, chipurile, în teritoriu! Ce veste tristă! Dar, cît de tristă o fi ea, tot nu-mi dau seama ce s-a petrecut cu materia lui cenuşie! Cum de a renunţat la visul lui de aur făurit încă din anii adolescenţei sale? Visul lui de neuitat din nopţile cînd trăgea mîţa de coadă şi se juca cu “crebitele”. Povestea cu lacrimi în ochi despre idealurile sale comuniste şi, cînd să se urce cu picioruşele lui rotunjoare pe o funcţie nouă, hop, a întors macazul! Fiţosul de partid nu mai vrea să fie conducător! Culmea, tocmai acum, într-un moment istoric, cînd, după cum spun gurile rele, îl împing alţii de la spate şi dumnealui nu vrea şi pace! Cică scaunul de conducător nu-i mai place! Vrea mai mult. S-a arătat supărat fiţosul roşu de partid pe cei care, vezi Doamne, îl imping de la spate către intrarea principală a Puterii! Ce l-au mai alergat, sărmanii oameni de omenie, prin curtea partidului! Ca pe un purcel bun de tăiat! Că nu se dădea prins şi dus la Putere! Ţipă şi acum ca din gură de şarpe, de parcă ne-am afla în ziua ignatulul! Că nu vrea, de trei ori nu vrea, la Putere! Aţi mai pomenit kestia asta în România! Tocmai el care a rîmat atîta la rădăcina unor instituţii, că de-aia şi stă aplecat ca turnul din Pisa. Nimeni nu a mai reuşit o astfel de performanţă, folosind o metodă cît se poate de simplă, dar eficientă, pîra de partid. Cum a reuşit de s-a întors peste noapte fiţosul de partid şi a căzut din micuţul său pătuc politic pe o parte?! Şi s-a răzgîndit! Că nu mai vrea să fie şmecher de partid! Ba, de necrezut, s-a şi răţoit la cei care, fără să-l întrebe şi pe dumnealui, l-au propus pentru postul visat cîndva de el. Peste voinţa sa! Ce dictatură! Să-l pui pe fiţos în funcţie peste voinţa sa! Unde se trezesc unii? În “epoca de aur", cînd numirile se făceau fără ca "promovatul" să fie întrebat dacă vrea sau nu vrea, dacă poate sau nu poate să preia o anumită funcţie! Fiţosul de partid a mai trecut prin astfel de coş¬maruri. Chiar în epoca amintită. Director colo, director dincolo, activist colo, şef al băgătorilor de seamă. Tot timpul peste voinţa lui! Pus în lanţuri şi proptit pe funcţii. Fără să fie întrebat! Consultat. Ce facem, domnilor? Ne întoarcem la vremuri şi practici pe care, în funcţie de fusul orar, le credeam apuse?! Sigur, poate că unii au vrut să-i facă o surpriză, ştiind ca, de altfel, întreaga opinie publică din urbe, cît de mult şi-¬a dorit el acest post. Drept pentru care s-a reprofilat pînă şi din punct de vedere profesional. A învăţat meserii noi de partid, pe principiul că meseria-i brăţară de aur. Nu contează cîte grame şi cîte karate, care îţi pot aduce chiar centura neagră. Cum e el în cerul gurii, de atîta răutate, de atîta lăcomie şi de atîta parşivism. Să nu credeţi că a îmbrăţişat vreo meserie clasică dintre cele pe care s-a pus întotdeauna mare preţ în zilele noastre. A optat pentru tipul de activist cu falsă alură de in¬telectual. Ştie fiţosul să toarne în diverse forme. Că de-aia şi-a tras lîngă el o altă bei¬zadea politică. Unul care dispune de o turnătorie pe măsura ambiţiilor sale politice. De mare productivitate, lucrează zi şi noapte. A fost o vreme cînd visa să ajungă tartor în conducerea centrală a partidului. Degeaba, atunci nu l-au vrut alţii mai şmecheri decît el. I-au dat flit. Cum l-au mai flituit şi după alte funcţii la fel de mult rîvnite şi, acum, cînd i s-a oferit postul pe tavă, ca să vezi, cum ar zice regretatul Birlic, face nazuri! Sau poate că aşteaptă să fie rugat ca să fie promovat!