Prezidentul şi premierul stăpînesc la perfecţie arta conversaţiei pe muteşte, prin mimică adecvată momentului politic încărcat, grimase şi sughiţuri la cel mai înalt nivel. În general, discuţiile se poartă cu ceafa, iar chestiunile importante sînt tratate cu fundul. Arta conversaţiei prezidenţiale pune un accent deosebit pe dialogul la obiect cu surzii. La acest capitol, de cînd şi-a luat lumea în cap, refuzînd să mai funcţioneze pe post de încasator de castane şi şuturi în fund, premierul a devenit un partener ideal. El a exersat dialogul cu surzii în guvern, experienţa discuţiilor cu pereţii reprezentînd acum un atu în convorbirile pe muteşte pe care le are cu preşedintele. La rîndul său, ca bun mînuitor al artei conversaţiei, prezidentul şi-a dezvoltat foarte mult muşchii feţei, extrem de expresivi cînd dumnealui se şucăreşte pe premier. Uitătura prezidentului, în astfel de momente tensionate, face cît o cuvîntare la un congres unde se lasă cu multe voturi de blam. Şi degetul şoferului este ieşit din comun la prezident, el făcînd trecerea de la alfabetul Morse la cel de manivelă. Discuţiile dintre prezident şi premier seamănă din ce în ce mai mult cu un dans tematic, fiind sugerate diverse teme, începînd cu furtuna şi terminînd cu povestea bileţelelor roz. Cînd schimburile de replici urcă pe panta intelectualului, discuţiile savante sînt ilustrate de modul de împachetare a ochelarilor (prezidentul) sau de picăturile strecurate cu mult parşivism în nări (premier). În ce priveşte susţinerea politică a unuia sau a altuia, cotul devine formula cea mai grăitoare în privinţa deciziilor ce urmează a fi luate. Era bun şi pişcotul, pentru că el, după cum ştim din copilărie, se asortează cu cotul… O mare problemă ridică arta conversaţiei în privinţa înjurăturilor şi a atacurilor la persoană. Trebuie să recunoaştem că, la acest capitol, vocabularul artei conversaţiei este destul de sărac, iar mimica e mult prea cunoscută de români ca să mai reprezinte o surpriză pentru cunoscătorii de golănisme politice. Din această cauză, s-a apelat la serviciile ministrului de Interne, singurul în măsură să măsoare cu bulanul pe spinarea premierului vorbele de duh ale prezidentului. Dacă ar fi folosită de un amărăştean, arta conversaţiei prezidenţiale ar constitui cap de acuzare pentru atac la siguranţa statului. Alte elemente caracteristice. Datul rapid din mîini înseamnă bălăcăreală. Ochii ieşiţi din orbite - un semnal că ardeiul iute din campania electorală a ajuns unde nu trebuie. Spume la gură - folosirea necorespunzătoare a săpunului de ras. Clăbuci - divergenţe pe probleme de strategie politică. Arta conversaţiei a fost omologată pentru a se evita schimbul de înjurături prin bileţele, formulă de comunicare ce s-a dovedit a fi nefastă pentru prezident şi premier. Arta conversaţiei, mai ales în cazul unor şedinţe de bilanţ, are şi o structură subterană, cunoscut fiind faptul că adeseori cei doi se ologesc pe sub mese. A fost, ce-i drept, o perioadă înfloritoare pentru preşedintele Băsescu, învăţat, destul de prost, zic eu, să dea doar el la oase prin diverse prezidii. De cînd premierul se încalţă numai cu bocanci de munte bine zimţaţi, arta conversaţiei pe sub masă a devenit o problemă greu de suportat de prezident, care îşi maschează durerea prin grimase care simbolizează dispreţul său faţă de clasa politică, faţă de Parlamentul României. De când premierul a învăţat să nu-i mai rămînă dator prezidentului, întorcîndu-i răspunsurile peste umăr, arta conversaţiei a devenit extrem de alertă şi de pasională. Mulţi nu înţeleg de ce prezidentul se strîmbă la premier şi invers! Eroare, dumnealor comunică, dezbat şi fac schimb de opinii pentru binele patriei şi naţiunii. De ce sînt aşa de încrîncenaţi şi cu clăbuci pe degete? Nu vă temeţi, sînt dezbateri constructive pentru ţară! Cînd vorbeşte prezidentul, premierul numără pînzele de paianjeni. Cînd vorbeşte premierul, prezidentul dă în boala lui Calache. Arta conversaţiei pe muteşte este un remediu strălucit pentru cei care au probleme de dicţie. Se vindecă de bîlbîială. Arta conversaţiei prezidenţiale în raport cu pereţii tuturor instituţiilor de stat reprezintă o garanţie a stabilităţii noastre naţionale.