Ca şi vorba, ochii dulci pot aduce multe în politică. Chiar cu riscul să capeţi un diabet. S-au specializat unii în a face ochi dulci. În a arunca priviri languroase partidului mult curtat. Sînt plini de zahăr ochii dulci ai activiştilor parveniţi. Pînă cuceresc ce au de cucerit. Pînă conving ce au de convins. Ochii dulci ţin loc şi de motostivuitor. Poţi să-ţi încarci sacii în căruţă cu ei. Cu vîrf şi îndesat. Să-ţi vezi cît mai grabnic sacii în căruţa politichiei. Se poartă ochii dulci. În toate sferele politichiei noastre. Ţine loc de competenţă. Cu o pereche veritabilă de ochi dulci poţi să promovezi cît alţii într-un an de zile. Mai ales dacă te ia un şef de partid sub aripioara lui. Nu contează prea mult dacă ai sau nu experienţă politică. Să fii bun de gură şi să faci ochi dulci cui trebuie. Şi cînd trebuie. Că dacă nu faci cînd trebuie, ăla eşti, te-ai zaharisit. Cîţi zaharisiţi nu se găsesc prin mai toate partidele. Unii au rămas aşa din vremuri îndepărtate. Că nu-i poate drege nimeni cu dulceaţa noii democraţii. Nu pot să iasă din tiparele lor învechite. Şi în Parlament sînt destui zaharisiţi. Dorm pe ei în bănci. Habar nu au pe ce lume trăiesc. Sînt predispuşi la tot felul de dulcegării ieftine, da' nu conving pe nimeni! Se poartă, spuneam, ochii dulci în politică. Sigur, nu e o noutate absolută, dar acum se poartă pe scară largă şi la un înalt nivel. Au aruncat cu toţii ochelarii de soare. Nu pentru că nu corespund calităţii, după cum se consemnează în anumite rapoarte. Nu asta e problema. Chestia este că, acum, în prag de alegeri, politicienii noştri sînt interesaţi să facă tot mai des ochi dulci electoratului. Şi cum să faci ochi dulci cu ochelari, cu rame din aur, pe nas?! Nu se mai feresc aleşii noştri de razele solare. Nu se mai ascund de amărăşteni. A venit din nou vremea ochilor dulci. A stimulării memoriei alegătorilor. Pentru că ochii care nu se văd se uită. Şi sînt destui aleşi ai poporului care nu vin în teritoriu cu lunile şi cu anii. Ani de zile! Îşi fac însă rapid apariţia în anotimpul electoral al ochilor dulci. Ca să-i recunoască poporul, vin încărcaţi cu tot felul de daruri. Străbat, mimînd zîmbetul, zeci de localităţi rurale de a căror existenţă habar nu au. Mai ales cei propulsaţi pe liste de la Bucureşti. Care confundă tot timpul judeţul nostru cu Marea Neagră. Îşi vor pune în curînd ochii dulci pe tot felul de afişe electorale. Susţinătorii lor ne vor îndemna, ne vor împinge de la spate, dacă va fi cazul, să votăm anumiţi ochi dulci. Pe ăia, zic unii, predestinaţi să ne aducă nouă lapte, carne, brînză, ouă. Nu vă lăsaţi duşi de nas. Au mai votat alţii un singur ochi dulce şi, pînă să-l găsească şi pe celălalt, s-a ales praful de speranţele lor. Se străduiesc să facă ochi cît mai dulci toţi cei care timp de patru ani de zile nu s-au remarcat cu absolut nimic în peisajul urbei noastre. Ne mint acum cu ochii lor dulci de te apucă greaţa. Dulci şi perverşi. Care ţin loc de minciună. Şi de făcătură. Nu le-ar fi ruşine unora dintre ei să mai dea ochii cu noi! Sînt unii croiţi, ca în telenovele, să facă ochi dulci. Din dulceaţa lor îşi iau zăhărelul cu care încearcă să ne ducă din nou. Să ne ducă iarăşi cu zăhărelul. Politica ochilor dulci e în vogă. Toate partidele promovează ochii dulci şi ocheadele aruncate ciolanului. Ăsta, adică ciolanul, se bucură de o atenţie deosebită. Exercită o atracţie greu de imaginat. E un fel de fufă a politichiei noastre. Cum vede unul un ciolan, gata, îl apucă transpiraţia şi începe să-i facă ochi dulci. Fufa politichiei, adică ciolanul, este adulată de mai toţi politicienii noştri. Am văzut politicienii în diverse ipostaze faţă de ciolan: jucîndu-se cu el ca o potaie în călduri, dezmierdîndu-l, alintîndu-l, făcînd plecăciuni, gudurîndu-se, luîndu-şi angajamentul, chiuind. În contact cu ciolanul, ochii dulci transformă radical politicianul.