Un parlamentar britanic a râvnit la un român, oferindu-i droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandal sexual la Londra

Un parlamentar britanic a râvnit la un român, oferindu-i droguri

Externe 05 Septembrie 2016 / 15:38 656 accesări
Keith Vaz

Keith Vaz

Britanicii ne critică pe toate părțile. În disperarea lor de a dovedi... pericolul românesc, toarnă filmulețe compromițătoare, produc acuzații false pe care ni le aruncă în față cu superioritate și se jură că sunt reale, ne jignesc, dar, pe ascuns, ne și folosesc la nevoie. De această dată, un ditamai parlamentarul laburist, om respectabil, însurat și cu copii, care a pledat în Parlament pentru înăsprirea legislației în cazul traficului de cocaină, s-a oferit să plătească drogurile unui tânăr român, în schimbul unor favoruri sexuale. Presa a prezentat probele compromițătoare, parlamentarul a demisionat și cam atât. Despre români, numai de bine...

Presa britanică a publicat o serie de dovezi ale unei discuţii pe care parlamentarul laburist Keith Vaz a avut-o cu doi est-europeni, aparent polonezi, care urmau să îl pună în legătură şi cu un tânăr român, căruia s-a oferit să îi plătească drogurile, în schimbul favorurilor sexuale, relatează ”Daily Mirror”. În urma scandalului, Vaz a demisionat din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Interne a Camerei Comunelor. Vaz a discutat prin SMS cu cei doi est-europeni despre relaţii sexuale în patru, cu un român. “150 de lire sterline pentru tine, pentru mine, prietenul tău şi român”, scria în SMS. Parlamentarul laburist a întrebat dacă românul vorbeşte engleză şi ia droguri de petrecere. Pe 27 august, la ora locală 23.30, Vaz s-a întâlnit cu cei doi polonezi la apartamentul său din Londra. Românul nu a venit însă, iar ceilalţi doi est-europeni i-au spus că tânărul a primit 900 de lire sterline de la un client. Parlamentarul, care li s-a prezentat polonezilor drept “Jim, vânzător de maşini de spălat industriale”, a cerut poze cu românul. Escortele masculine i-au spus că românul preferă cocaina în locul drogurilor de petrecere, iar politicianul, care în urmă cu şase ani ceruse în Legislativ măsuri dure pentru a combate tocmai traficul de cocaină, s-a oferit să i-o plătească. “Poate cumpăra, iar eu îi voi da banii”, a spus laburistul, conform înregistrării discuţiei, publicată de ”Daily Mirror”. Potrivit unor documente consultate de tabloid, după ce Vaz stabilea detaliile întâlnirilor cu escortele masculine, o persoană cu legături cu o fundaţie de luptă împotriva diabetului înfiinţată de politician plătea câte 150 de lire sterline în contul unuia dintre polonezi. Acest lucru s-a întâmplat de cel puţin două ori. În urma scandalului, Vaz a anunţat că se retrage din funcţie: ”Îmi pare sincer său pentru durerea şi neplăcerea pe care le-am provocat, prin acţiunile mele, în special soţiei şi copiilor mei. Voi informa Comisia, marţi, despre intenţia mea de a mă retrage”, a anunţat el într-un comunicat dat publicităţii în weekend.

În ianuarie 2014, când Marea Britanie a deschis complet piaţa muncii pentru români şi bulgari, Vaz a aşteptat imigranţii pe aeroportul Luton, a discutat cu primii români sosiți despre ce aspiraţii au şi despre politica românească. De asemenea, el a fost implicat inclusiv într-o campanie din România iniţiată ca reacţie la temerile britanicilor faţă de venirea masivă a românilor, îmbrăcând şi un tricou cu unul dintre sloganurile campaniei.



12