Înţeleg că DD, supărat pe soarta lui, “năşeşte” un partid popular. Ca atare, a chemat toţi oamenii muncii la întrecerea socialistă dedicată înscrierii în noua formaţiune politică. Din diverse colţuri ale ţării, răzbat vechile refrene ale întrecerilor care au marcat existenţa brigadierilor de la Bumbeşti-Livezeni. Lipsesc doar telegramele de felicitare. Auzim, în schimb, cântece patriotice în versiune modernă. Din acest punct de vedere, suntem o ţară săltăreaţă. Înţeleg că, datorită iniţiativei demarate de DD, proletariatul are toate şansele să aibă de partea sa un nou partid. Poate după calapodul fostei RPR. I-ar prinde bine “naşului” o documentare profundă după filmele din arhiva “Sahia”... Trăiască şi înflorească! Întâmplările “dramatice” din viaţa sa l-au determinat pe DD să se refugieze în politică, singurul loc unde şi-ar putea găsi alinarea, liniştea şi definirea personală. Poate şi vocaţia de “fiu al poporului”. L-am auzit spunând că vrea să ajungă la Cotroceni! Sigur, deocamdată, locul cu pricina este ocupat de un domn care a strâmbat dreapta cu stânga. Dacă nu cumva le-a confundat… Din această confuzie a ieşit, după cum fiecare simte pe propria sa piele, un talmeş-balmeş de nedescris. Subit, DD a simţit în nări mirosul de transpiraţie muncită al unui partid proletar. După ce i-a cântat în strună Puterii, folosind coasa lui Boc pe post de harpă, s-a gândit că ar fi timpul să reintroducă în circulaţie sula din coastele lui Iliescu. Reamintesc, pildă vie a trecerii de la comunism la capitalismul nostru autohton. Într-o formă oarecum simplificată, a intrat în politică şi Traian Băsescu. E drept, până la momentul numit “Dosarul flota”, nici nu vroia să audă de o eventuală convertire a sa la vreun partid. Dacă îi vorbeai de politică, îţi răspundea direct cu un profund “Câh”. Şi, dacă insistai, cum a făcut Petre Roman, riscai să te scuipe între ochi, locul unde ţintea cel mai bine. În cele din urmă, greutatea apăsătoare a flotei l-a convins că haiducia de partid, la ora respectivă, reprezenta singura variantă pentru afirmarea sa deplină în condiţii de libertate. Şi nu se poate spune că, după ce a aruncat cu căciula după câini, nu a făcut carieră politică, folosindu-se când de dreapta, când de stânga… Constat că, la noi, când îi paşte pe unii o mare supărare, în lipsa calului bălan, sunt asigurate condiţii dintre cele mai bune pentru înfiinţarea unui partid. Cum s-ar spune, un partid la supărare! Sau, în funcţie de starea de vraişte sufletească, un partid de inimă albastră. De când s-a supărat Băsescu pe pedeliştii lui, Blaga, Berceanu, Videanu et. comp., se vorbeşte despre noul partid al preşedintelui. Unii spun că ar fi chiar partidul cu iz popular “năşit” în maşinile de lux ale lui DD. Nucleul independenţilor din Parlamentul României nu a apărut din întâmplare, cum cred fraierii care pun botul la poveştile lui Oprea. După o scurtă tatonare, s-a dovedit că este sămânţa otrăvită a unui nou partid. Mult prea grăbiţi să-i raporteze preşedintelui planul îndeplinit, aşa zişii independenţi au trecut direct la noua formulă. E drept, dumnealor nu au avut succesul pe care contau când au declanşat marea foială din Parlament. În schimb, DD, victimă a sistemului, a avut un succes istoric, proletariatul mizând pe recuperarea fostelor fabrici şi uzine, precum şi pe eradicarea din rădăcini a şomajului. Aud că preşedintele, invidios pe succesul tulburător al victimei sistemului, ar fi tentat să se agaţe, cu disperarea care îl caracterizează la răpiri de ziarişti şi bileţele roz, de ultimul vagon al acestui partid tulburător. În vremuri de restrişte şi jale, e bine să o tuleşti la timp din preajma unui PDL în care ciocoii continuă să-şi ridice palate până dincolo de culmile nesimţirii.