„Un pirat ne-a urmărit prin ţinta unui aruncător de grenade“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Militari constănţeni în misiuni în Cornul Africii!

„Un pirat ne-a urmărit prin ţinta unui aruncător de grenade“

Eveniment 28 Martie 2014 / 00:00 977 accesări

Misiunile contra pirateriei au reprezentat, pentru Forţele Navale Române, cele mai complexe şi riscante operaţiuni efectuate în afara graniţelor. Departe de casă, într-o zonă necunoscută şi plină de riscuri, militarii constănţeni au avut misiunea de a ţine skiff-urile piraţilor departe de navele comerciale. Cel mai important rol le-a revenit piloţilor elicopterului Puma NAVAL, care au inspectat ascunzătorile acestora. „Prima misiune şi cea mai complicată a fost operaţiunea „Atalanta”, în 2012, pentru lupta împotriva pirateriei în Golful Aden şi Oceanul Indian. Am zburat în toate condiţiile posibile. Printre momentele delicate s-a numărat o evacuare medicală pe aeroportul „Mogadishu” şi un transport logistic, toate într-o zonă pe care nu o cunoşteam. Cele mai dificile au fost, însă, misiunile în care trebuia să survolăm coastele Somaliei şi să ne apropiem de locurile cunoscute ca fiind aşezări controlate de piraţi. Din aceste zone trebuia să aducem cât mai multe informaţii. La o singură ieşire ne întorceam cu aproape 800 de poze care apoi erau prelucrate. De asemenea, trebuia să facem „vizite“ în zonele unde erau ascunse navele piratate. Era riscant, pentru că sunt foarte agresivi. Căutam canistre cu benzină ascunse prin boscheţi, motoare de bărci, arme, scări, trebuia să ne apropiem foarte mult ca să fotografiem zona. După o astfel de sedinţă, când ne-am întors la navă, am văzut, în poze, un pirat cu aruncătorul de grenade pe umăr care ne urmărea prin ţintă. Din fericire, asupra noastră nu s-a tras“, a declarat comandorul Tudorel Duţă, locţiitorul pentru zbor la Comandamentul Flotei.

ROMÂN LA COMANDA UNEI GRUPĂRI NATO În anul 2012, timp de şase luni, la comanda unei grupări de intervenţie a NATO, în cadrul Operaţiei „Ocean Shield”, s-a aflat un ofiţer din cadrul Forţelor Navale Române. „Am fost selectat să particip la un concurs, iar o săptămână mai târziu eram la bordul navei-comandant „ITS San Marco“, în portul Taranto, din Italia. Am fost şef de stat major al grupării SNMG 2, şef ierarhic fiindu-mi doar comandantul NATO al grupării de luptă împotriva pirateriei, contraamiralul Antonio Natale. Am fost la comanda misiunii „Ocean Shield” timp de şase luni. Prima misiune a fost de a salva echipajul unei nave. Piraţii reuşiseră să urce la bord, iar echipajul era adunat în castelul navei. Noi am intervenit cu forţele speciale de la bordul navei daneze „Iver Huitfeld”. Piraţii folosesc cârlige şi scări pentru a urca la bord, execută foc şi capturează echipajul. După aceea schimbă cursul navei şi se îndreaptă spre coasta somaleză, într-o zonă sigură pentru ei. Îi interesează să obţină răscumpărarea de la armator, nu le pasă de încărcătură sau de echipaj. Am organizat şi misiuni de acordare de asistenţă medicală populaţiei somaleze. Am avut 15 misiuni, a câte trei zile, în care echipajul navei italiene a trebuit să îngrijească, în fiecare zi, peste 300 de somalezi. Au fost oameni care nu mai văzuseră în viaţa lor un medic. O femeie venise pentru că vraciul din sat i-a spus că are cancer. În momentul în care doctorul navei a consultat-o şi i-a spus că este sănătoasă, l-a îmbrăţişat de bucurie“, a spus căpitan comandor Milu Zaharia, şef de Stat Major Divizionul 150 Rachete Navale Mangalia.

Taguri articol


12