Cunosc un individ care, de când a intrat în politică, a devenit bâlbâit. Şi-a ales ticul ăsta, vorba aia, nesilit de nimeni. În fapt, ca şi alţii de teapa lui, adoptă tactica parşivă a papagalului pe care nu-l bagă nimeni în seamă. Am cunoscut un astfel de specimen cu pene colorate, mă refer la papagal, în casa unui personaj onorabil. Pentru că nu l-am băgat în seamă pe măsura aspiraţiilor sale, papagalul gazdei m-a făcut albie de porci. Ba, la un moment dat, sper să nu greşesc, cred că m-a scuipat în cap, aflându-mă razant cu colivia lui. Politicianul bâlbâit se bazează foarte mult pe forţa repetiţiei în exprimare. În prostia lui, crede că toţi sunt bătuţi în cap şi pricep greu. Din acest punct de vedere, politicianul bâlbâit reprezintă un exemplu singular. Habar nu aveţi cât de greu pricepe dumnealui rolul pe care ar trebui să-l joace în noua noastră societate multilateral dezvoltată! Politicianul bâlbâit repetă, evident, ca papagalul, mereu aceleaşi promisiuni. Escaladând treptele nesimţirii, ne pune aceeaşi placă uzată. Cu un tupeu ieşit din comun, nu se deranjează să schimbe măcar o virgulă. În funcţie de mersul campaniei electorale, ne vinde aceleaşi gogoşi. Ca repertoriu, se complace în mediocritatea debutului său în politică. Practic, nu ne spune nimic. I-am atras atenţia unui candidat la Primărie, nu contează care, că discursul său nu este adaptat anotimpului în care sunt programate alegerile. În loc de recunoştinţă, mi-a aplicat un bobârnac direct în nas. “Lasă, bre, scriitorule, chestia asta cu anotimpul. Crezi că ascultă cineva?” Corect. M-am convins de fenomen la scurt timp după realegerea în funcţie a prezidentului. Cu toate că populaţia se sprijină în sapă de lemn, domnia sa a câştigat un nou mandat la Cotroceni cu vechiul şlagăr care l-a consacrat în politică. “Să trăiţi bine”. Răspunsul nostru ar trebui să sune simplu şi sec: ”Să-ţi fie de bine”. Înclin să cred că politicianul bâlbâit s-a inspirat profund din felul de a fi şi tactica preşedintelui. De atâta sărăcie, populaţia patriei nu mai aude şi nu mai pricepe nimic din reprezentaţiile ieftine ale politicienilor. Sau poate au devenit imuni! În lipsa unor legi care să reglementeze răspunderea ministerială, bâlbâitul natural şi nefracţionat ţine, în cazul guvernanţilor, de explicaţie. În realitate, politicianul bâlbâit vorbeşte coerent, dar, când îi vine lui bine, o dă la întors prin bâlbâit. În cealaltă extremitate a fenomenului, bâlbele reprezintă produsul prostiei. La acest capitol, nu-i întrece nimeni pe politicienii şi guvernanţii noştri. De aceea, am şi ajuns unde am ajuns. Adică, pe scurt, în groapa falimentului naţional. În ziua de astăzi, nu ne mai miră nimic. Ţara se află la cheremul unor politicieni bâlbâiţi. Din bâlbă în bâlbă, am înregistrat victorii multe! Din punct de vedere oratoric, bâlbâitul reprezintă un avantaj pentru politicienii care nu au nimic concret de spus. Impresia generală este că toţi vorbesc în barbă.