În materie de modestie, politicianul este un exemplu unicat. Glumind cu sentimentele şi starea de agitaţie a naţiunii se joacă de-a alba, echivalentul pisicii, şi neagra, simbolul şoarecelui matolit din cauza inhalării damfului din politică. De cîte ori se află într-o prelungită criză de imagine, şi chestia asta se întîmplă destul de des, îşi anunţă retragerea din politică, demisia de pe o anumită funcţie şi incompatibilitatea sa cu şmecherii cu care pînă ieri a pus ţara la cale! În realitate, cînd nu-i convine lui ceva, politicianul se supără precum văcarul pe sat! În astfel de momente revoluţionare din viaţa sa, după cum singuri aţi constatat, dă vîrtos cu bîta prin praful străzilor pentru că bălţile au secat. Este de-a dreptul şocantă modestia pe care o afişează dumnealui atunci cînd trîmbiţează că renunţă la tot, mai puţin la averea sa colosală! Ei bine, nimeni din seria actorilor politici cu marcă nu se încumetă la astfel de gesturi, sacrificiul faţă de cei săraci fiind prea mare... Pentru mahării politichiei, anumite funcţii nu reprezintă nimic. Bătălia intereselor, în ce-i priveşte pe granguri, se duce la nivelul cel mai înalt posibil. În aceste condiţii, restul nu contează prea mult! Sînt simboluri din ceară precum imitaţiile ieftine de la intrarea în diverse muzee. În planul luptei politice, ca să ademeneşti electoratul, este indicat să mimezi sacrificiul suprem. Ce înseamnă asta? În ce constă esenţa sacrificiului suprem? Simplu şi concis, în capacitatea de a convinge electoratul că eşti în stare să renunţi măcar la un sfert din putere. Într-un fel, este o artă, este un talent cu care nu se căpătuiesc prea mulţi politicieni, cunoscut fiind faptul că aproape toţi se desprind cu greu de putere. Pentru unii, foarte ataşaţi de ciolan, este de-a dreptul imposibil acest lucru, motiv pentru care se agaţă cu disperare de crăcile pomului lăudat. De aceea, politicianul modest care ştie să facă pe victima este în stare să revoluţioneze oarecum politichia. Naţiunea se întîlneşte rar, din ce în ce mai rar, cu astfel de gesturi prin care un politician să mai dea borcanul cu miere şi altora! Sînt indivizi care, după ce au prins şpilul, anunţă că renunţă la şefia asociaţiilor de pensionari, în fruntea cărora se află onorific, dar nu cedează conducerea partidului! Sînt lucruri care se dau şi lucruri care se moştenesc pe viaţă, precum conducerea de partid şi de stat... Modestie, modestie, vorba aia, să fie, dar nu pînă la pierderea totală a controlului puterii, cum poate şi-au imaginat unii dintre cei care cred cu naivitate în astfel de scene tulburătoare de amor politic nebun! Cu alte cuvinte, vă dau şi vouă, dar, bă, ţăranilor, pînă aici! Presimt că, în perspectiva alegerilor europarlamentare, exemplele de acest gen se vor înmulţi vertiginos, în sensul că politicienii vor ieşi la drumul mare ca să dea de pomană ceea ce ei oricum nu foloseau! Nu cunosc politician care să se fi sacrificat exemplar pentru o cauză care să nu aibă legătură cu interesele sale personale. Priviţi la foiala ideologică generată de moţiunea de cenzură. Unde sînt bătăuşii cu gura din Partidul Democrat? De ce o dau ei tot timpul cotită după cunoscutul model al unui instrument de fanfară? Pozează domnii pedişti în faţa naţiunii şi înjură Guvernul! Foarte bine, să-l înjure, dar de ce nu renunţă şi la posturile din teritoriu?! Cînd cu Manafu, cînd de Guvern să se aleagă praful! Treabă-i asta?!