În urmă cu mai bine de şase ani, doi subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa au fost victimele unui accident rutier petrecut în timpul unei misiuni. Potrivit anchetatorilor, pe 21 iulie 2007, agenţii Florin Boca şi Cristian Nazarovici, care făceau parte la acea vreme din efectivele Poliţiei din Mihail Kogălniceanu, au oprit în trafic un autoturism Dacia la volanul căruia se afla Aurel Banciu. În urma testării cu aparatul Drager, s-a stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost urcat în Loganul Poliţiei, înmatriculat B-51-ETX, pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, în vederea recoltării probelor biologice. La volanul Loganului s-a urcat agentul Florin Boca, iar pe bancheta din spate, alături de conducătorul auto beat, s-a aşezat poliţistul Cristian Nazarovici. Întrucât se aflau în misiune, maşina Poliţiei a rulat cu mijloacele de semnalizare luminoase şi acustice în funcţiune. Ajuns în Constanţa, la intersecţia dintre bulevardul Tomis şi bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Dacia, Loganul a fost izbit violent de un autovehicul Volkswagen Passat, condus de Mircea Stancu, de 40 ani, din Constanţa, ce se deplasa pe bd. Lăpuşneanu, către Satul de Vacanţă. Impactul a fost atât de puternic încât Aurel Banciu a fost proiectat afară din autoturism, pe carosabil, şi a murit pe loc. Cei doi poliţişti au fost scoşi din maşină de un echipaj de pompieri de la Descarcerare.
APĂRARE Mircea Stancu, soţia sa, de 31 ani, şi fiul, de nouă ani, au fost răniţi uşor, nefiind necesară internarea lor. Anchetatorii au stabilit că Stancu nu a acordat prioritate maşinii de Poliţie, deşi aceasta avea pornite semnalele luminoase şi acustice. Pentru a se apăra, Stancu a susţinut că oamenii legii au pornit sirena abia când au intrat în intersecţie şi că el mai avea zece secunde de culoare verde, de aceea a apăsat pedala de acceleraţie şi nu a putut evita accidentul. Martorii oculari l-au contrazis pe Stancu, afirmând că maşina de Poliţie avea semnalele pornite când a intrat în intersecţia în care s-a produs coliziunea. În timpul anchetei, familia victimei a reclamat că cei doi poliţişti l-au luat cu forţa pe Aurel Banciu pentru a-l duce la spital, în vederea recoltării probelor de sânge, bruscându-l şi lovindu-l până când s-a urcat în maşina Poliţiei.
CULPĂ COMUNĂ La finalul cercetărilor, Boca şi Nazarovici au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu şi ucidere din culpă, iar Mircea Stancu - pentru ucidere din culpă. În noiembrie anul trecut, Tribunalul Constanţa i-a absolvit de vină pe cei doi agenţi de Poliţie şi l-a condamnat pe Stancu la doi ani de închisoare cu suspendare. Procurorii au atacat decizia şi, ieri, Curtea de Apel Constanţa a emis o nouă sentinţă. Boca şi Stancu au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare, după ce magistraţii au stabilit că ambii sunt vinovaţi de producerea accidentului, iar Nazarovici a rămas achitat. În plus, Boca şi Stancu trebuie să le plătească rudelor victimei daune civile în valoare totală de 75.000 de lei şi 300.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă.