Cum înveţi nişte copii care în mod normal ar sta pe stradă, scuipând seminţe şi înjurând trecătorii, să vorbească politicos, să spună poezii şi colinde, iar delincvenţii să se transforme în nişte copii-exemplu? „Reţeta“ o are poliţistul local Gabriel Enache, care este privit ca un erou în cartierul Henri Coandă din Constanţa. Copiii celui mai sărac cartier din oraş sunt învăţaţi cum să devină politicoşi, patrioţi, să-şi pună în valoare talentul şi cum să evite să ajungă infractori, deşi mediul în care trăiesc le este neprielnic. Începând cu luna martie a anului trecut, de când a luat în primire postul de poliţie locală înfiinţat în campusul social Henri Coandă, Gabriel Enache veghează ca cei aproximativ 600 de copii să nu fie marginalizaţi în cadrul familiei şi societăţii în care trăiesc, implicându-se şi în multiple activităţi cultural-artistice şi de prevenire a infracţionalităţii în rândul minorilor. Face chiar şi vizite acasă copiilor cu probleme, unde consiliază părinţii cu privire la educaţia minorilor prin comportament nonviolent. Mare parte dintre părinţi l-au acceptat şi îl respectă, iar unii dintre copiii delincvenţi s-au cuminţit. „Este important faptul că cei mici, care până acum nu salutau şi chiar ne înjurau, acum vin să stea cu noi. Unii îşi fac lecţiile la noi, în sediul Poliţiei Locale, şi apoi pleacă acasă. Pe unii i-am învăţat să scrie şi alţii au început să meargă la şcoală pentru că au descoperit că este frumos să înveţi. Sunt mulţi copii cu potenţial pe care i-am descoperit şi mă bucur că i-am câştigat şi că le putem arăta că au de ales în viaţă şi nu au un singur drum pe care pot merge. Pot alege să înveţe şi să se rupă din mediul în care s-au născut şi cresc acum“, ne-a povestit Gabriel Enache, care a adăugat că şase tineri au ales să-i ceară ajutorul pentru a scăpa de dependenţa creată de etnobotanice. Doi au scăpat deja de această povară şi alţi patru urmează să intre în reabilitare.
SPECTACOLE ŞI EXCURSII, DE DRAGUL COPIILOR Nu e chiar atât de simplu, ca poliţist, să câştigi de partea ta copiii de ţigani sau pe cei proveniţi din familii dezorganizate, atunci când ei au luat-o deja pe cărări greşite. Poliţistul i-a învăţat poezii şi colinde, pe care cei mici le prezintă în diverse spectacole organizate împreună cu preotul paroh. De asemenea, a organizat activităţi educative, de multe ori din fonduri proprii, cum ar fi vizitarea unor obiective istorice - monumentul Trophaeum Traiani de la Adamclisi - şi mănăstiri - Peştera Sf. Andrei şi Dervent. I-a dus şi la teatru de păpuşi. „Nu am făcut singur toate astea, ci împreună cu preotul Constantin Manea. Îmbinăm utilul cu plăcutul. În felul acesta, noi ne facem treaba şi o facem cu mare drag pentru că ne apropiem de cei mici şi, prin ei, şi de adulţii care nu cred că îi putem ajuta“, a mai spus poliţistul. Se văd şi rezultatele. Gabriel Enache spune că, în zece luni, infracţionalitatea a scăzut la jumătate în rândul celor care locuiesc în cartierul Henri Coandă. E un progres semnificativ. De aceea, Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali a decis să-i acorde o diplomă de excelenţă. Nu este la prima „abatere“ de acest gen. Gabriel Enache a fost decorat în urmă cu 11 ani, de preşedintele României, cu „Virtutea Militară pentru militari“. „Dacă ar fi toţi poliţiştii la fel ca el şi dacă toţi oamenii ar putea să intre în contact cu astfel de poliţişti, am trăi într-o lume mai bună“, a spus directorul executiv adjunct al Poliţiei Locale Constanţa, Dan Bratu.