Un portavion american se îndreaptă spre Peninsula Coreeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un portavion american se îndreaptă spre Peninsula Coreeană

Externe 09 Aprilie 2017 / 07:36 1227 accesări
USS Carl Vinson

USS Carl Vinson

Un portavion american și flota sa a pornit sâmbătă spre Peninsula Coreeană, a confirmat purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar american din Pacific, menționând amenințarea nord-coreeană, scrie AFP.

"Comandamentul militar american din Pacific a ordonat grupului aeronaval din jurul portavionului USS Carl Vinson să fie la dispoziție și prezent în vestul Pacificului, ca o măsură de precauție", a declarat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, comandantul Dave Benham, precizând că "amenințarea numărul unu din regiune rămâne Coreea de Nord, din cauza programului său balistic iresponsabil, destabilizator și imprudent și a continuării cercetărilor în vederea producerii de arme nucleare".

Pe de altă parte, premierul japonez, Shinzo Abe, a discutat duminică la telefon timp de 45 de minute cu președintele american, Donald Trump, despre importanța unei strânse coordonări în privința Coreii de Nord, dat fiind că Phenianul continuă programul său de dotare cu arma atomică, anunță agenția niponă de presă Kyodo.



12