Recent, preşedintele Băsescu a demonstrat naţiunii că el este singurul român în viaţă care munceşte 14 ore pe zi. În nota sa caracteristică, ne-a făcut teoria chibritului în ce priveşte dragostea de ţară. În concepţia domniei sale, din câte deduc, dragostea de ţară se măsoară cu cronometrul. Ca la alergări… Cei care muncesc doar opt ore pe zi nu sunt demni de sentimente înălţătoare faţă de patria lor măreaţă. Cadrele didactice, cu numai patru ore la catedră, din motive obiective, evident, sunt trecute la index. Posesor a 14 ore de muncă pe zi, preşedintele l-a făcut zdrenţe, în materie de patriotism, pe un profesoraş de şcoală nouă! Adevărul este că, în ce priveşte activitatea profesională pe diverse paliere, este foarte greu să te pui cu Băsescu. În cele 14 ore din fişa de pontaj, prezidentul desfăşoară o activitate extrem de laborioasă. În acest interval de timp, domnia sa se pricepe la toate. Practic, nu există sector de activitate căruia să nu-i dea de cap! Când ţara o cere, preşedintele se urcă pe schele, împleteşte nuiele etc. Ce ne-am face noi fără indicaţiile sale preţioase! Credeţi că este uşor să coci în 14 ore o directivă? Azi, ferească Sfântul Templar, este la inundaţii, mâine, după graficul ceferist, la Ploieşti. După demonstraţia de forţă de muncă făcută de preşedinte, cetăţenii disponibilizaţi s-au ruşinat până la genunchi. Abia acum au realizat că nu s-au ridicat la nivelul cerinţelor patriotice necesare pentru a deveni, precum Băsescu, eroi ai neamului. Traian Băsescu lucrează după ceasul istoriei şi nu bate, precum alţii, câmpii. Când are chef de ceartă, bate pendula. Sigur, ca orice cetăţean al patriei, este nemulţumit în anumite privinţe. Domnia sa consideră că ar fi trebuit poate să fie plătit cu ora, ca să-i vină de hac cadrului didactic extrem de obraznic… În realitate, cu excepţia prăşădinţilor, nu mai suportă pe nimeni în preajma lui! Revin la ceasul istoriei. Ca să nu existe îndoieli, a fost cronometrat în direct, în faţa populaţiei, votanţi personali, ca să fim cu toţii edificaţi. Domnia sa urma să ne prezinte ceasul deşteptător prezidenţial. Ar fi trebuit să-şi expună bătăturile, genunchii juliţi şi pantalonii rupţi în fund, ca efecte colaterale ale muncii pentru patrie. În plin elan declarativ, a fost tentat să ne arate bătăturile de la cele două mâini prezidenţiale, dar, din motive de criză, a renunţat subit. Adeptul comparaţiilor care îl pun în situaţii de superioritate, mai ales atunci când face teoria chibritului, preşedintele a şters pe jos cu un cadru didactic, lipsind foarte puţin să nu-l catalogheze drept pierde vară. Preşedintele a ţinut să ne tragă pe toţi de urechi. În timp ce noi culegem mentă, dânsul stă ţeapăn 14 ore pe zi la slujbă. Şi eu care credeam că un preşedinte de ţară funcţionează în sistemul “foc continuu”! După ce a stat o vreme la cutie, trăgând pe nări mirosul de parfum al bileţelelor roz, se dă la clasa muncitoare. Facem cunoscut proletarilor în vigoare faptul că a fost anulată cursa pentru paradis. Avem un preşedinte ostenit.