Un primar a câştigat 100% din voturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu 94% prezenţă la vot

Un primar a câştigat 100% din voturi

Politică 13 Iunie 2012 / 00:00 2453 accesări

A avut o campanie electorală fără pic de emoţii şi a fost singurul candidat care a intrat în lupta pentru funcţia de primar. La alegerile locale de duminică, toată lumea care a venit la urne l-a votat, iar prezenţa a fost una mare: 94%. Georgel Burcea, candidatul USL la Primăria comunei Râca, o comună de 1.400 de locuitori, din judeţul Argeş, este primarul 100%. Cetăţenii din comună au ieşit duminică în număr foarte mare la vot şi l-au votat în unanimitate pe Georgel Burcea. „Nu şi-au exprimat dorinţa de a participa şi alţi candidaţi. Sunt bucuros că am câştigat, votul oamenilor mă obligă să fac mai mult“, a spus Burcea. În 2008, Burcea câştiga alegerile la Râca din primul tur, cu 56%, în faţa a cinci contracandidaţi. (I.H.)



12