Liderul PSD Timiş, Ilie Sîrbu, fost ministru al Agriculturii, a declarat, ieri, că în Parlament funcţionează o nouă majoritate, formată din PSD, PNL şi UDMR, iar un protocol între aceste formaţiuni urmează să fie semnat “probabil” după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Sîrbu a afirmat că moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR va trece, marţi, de votul Parlamentului, deoarece PSD o va susţine: “Ceea ce domnu\' Băsescu a semănat, acum se culege”. Liderul PSD consideră că “ţara e în criză politică, dincolo de cea financiară, economică şi are nevoie de o majoritate care să poată să asigure stabilitate, linişte, coerenţă. Ţara trebuie administrată, dincolo de ceea ce Băsescu vrea, să ajungă preşedinte”. El a precizat că există discuţii între PSD, PNL şi UDMR pentru nominalizarea unui guvern de tehnocraţi: “E o discuţie la nivelul partidului nostru şi la nivelul PNL, dar şi UDMR a acceptat ideea asta, să fie nominalizat un guvern din tehnocraţi care să administreze problemele curente ale ţării pînă la alegeri”. Fostul ministru a adăugat că premierul Emil Boc face “tot felul de daruri ipotetice” electoratului, pentru că, în realitate, banii pe care îi promite acum Guvernul au fost aprobaţi încă din vara acestui an. “De unde era cel mai restrictiv Guvern - constrîngeri, Banca Mondială, UE, tranşa a doua, tranşa a şasea - acum nu mai există nicio regulă. Totul e ca cei care sînt acum la putere să poată rămîne în continuare. Dacă păcălesc acum electoratul, ceea ce nu mai cred, atunci sigur că sînt abili şi merită să rămînă în continuare”, a concluzionat Sîrbu, care a dat ca exemplu ajutorul pentru însămînţările de toamnă, care a fost aprobat în timpul mandatului său de ministru. Oficial, niciuna dintre cele trei formaţiuni nu a recunoscut existenţa unor negocieri în vederea colaborării, însă un prim test al funcţionării noii majorităţi parlamentare invocate de Ilie Sîrbu va fi moţiunea de cenzură de marţi, iniţiată de PNL şi UDMR şi pentru care PSD şi-a anunţat oficial susţinerea. Cele trei partide întrunesc 281 de voturi, în condiţiile în care pentru trecerea unei moţuuni de cenzură sînt necesare 236 de voturi.