Un rău necesar pentru PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un rău necesar pentru PDL

Eveniment 30 Mai 2013 / 00:00 506 accesări

REGRETE Despărţirea telenovelistică dintre Traian Băsescu şi PDL încă este regretată de unii dintre democrat liberali, care „plâng după luceafărul lor”. Printre cei care mai „scapă lacrimi” după şeful cel mare se numără preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, care nu crede că despărţirea lui Băsescu de democrat liberali a fost în avantajul partidului. „Dacă Traian Băsescu nu ar fi transmis mesajul de adio de după Congres şi rămânea alături de partid, PDL creştea cu zece procente”. Democrat liberalul a comentat că şeful statului a avut propriile argumente pentru decizia anunţată după Congresul PDL, iar liderii partidului nu au ştiut nici ei să-i explice deciziile. Videanu a spus că, de altfel, el s-a opus organizării Congresului din primăvară, apreciind că nu era momentul. Preşedintele PDL Bucureşti a comentat şi apariţia Mişcării Populare, construită în jurul şefului statului, liderul PDL afirmând că aceasta nu este un adversar pentru democrat liberali. „Dacă este o structură care poate să mobilizeze electoratul dezamăgit la vot, care în opinia mea este un electorat majoritar de dreapta, este foarte bine. PDL îşi va consolida drumul lui la un 20 şi ceva la sută şi va avea ocazia să explodeze în funcţie de conjunctura de moment”, a arătat Videanu.

DIHONIE În altă ordine de idei, în discuţia Băsescu - PDL a intervenit şi analistul politic Stelian Tănase, care a afirmat că dacă ar fi fost dotat cu intuiţie politică, Vasile Blaga ar fi trebuit să se lepede de Traian Băsescu vara trecută, la referendumul de suspendare. „Fără sprijinul lui Blaga&PDL, Băsescu ar fi fost azi o amintire politică. În vară, la referendum, Blaga l-a salvat, ca şi în 2009, ştiind perfect că Băsescu nu îi va mulţumi pentru ajutor, dimpotrivă. Dihonia dintre cei doi tovarăşi de whisky şi politică a început mai demult şi vine dinspre Elena Udrea, pe care Băsescu i-a plasat-o ca adjunct, pe vremea când Blaga era secretar general al PDL. Blaga a încercat să se opună, a şi zis faţă de diverşi vorbe de dulce despre blondă, şi căruţa s-a rupt între cei doi”, a comentat Tănase.



12