„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” este, cu siguranţă, culmea de exotism atinsă de cinematografia românească în ultimii ani. Filmul de debut al regizorului Toma Enache este primul lungmetraj vorbit în aromână, o producţie independentă care duce mai departe visul fraţilor Manakia, pionieri ai fotografiei şi producătorilor de film în Balcani. Un film care împlineşte visul american în stil cinematografic, cu o poveste ce reflectă temerile ridicate de pierderea originalităţii şi specificităţii unei comunităţi mici într-o lume globalizată şi tot mai uniformizată. Filmul a fost realizat exclusiv prin mijloace private, cu un buget de 360.000 de euro, fiind susţinut de comunitatea aromână. Ca mesaj exhaustiv, căutarea adevărului absolut cu sacrificiile şi dezamăgirile inerente călătoriei iniţiatice fac din regizorul Toni Caramuşat un personaj universal. Periplul său nu este lipsit de pericole, dar este încununat cu happy-end: găsirea femeii la care visează şi astfel împlinirea tuturor celor „12 adevăruri absolute ale aromânilor”.

Într-un interviu acordat cu amabilitate cotidianului „Telegraf”, Toma Enache ne-a vorbit cu multă pasiune despre lungmetrajul său. „Aduce ceva nou, fiind vorbit într-o limbă veche. Aduce un parfum poveştii, aduce nişte lucruri noi care o potenţează, aşa cum şi varianta cinematografică „Iisus”, vorbită în aramaică, a avut rostul ei. Păstrând proporţiile, dar făcând o comparaţie, şi aromâna este o limbă foarte veche. De aceea am făcut comparaţia, inclusiv în film, că aromâna este ca şi ebraica veche. Când spui un cuvânt, este cât o poveste. Când spui o poveste, e cât o istorie”, mărturiseşte regizorul. Din amplul interviu vom publica, în ediţia de mâine, cea de-a doua parte.

Reporter (R.): Aţi dorit să realizaţi un film neobişnuit faţă de stilul consacrat de cinematografia noului val?

Toma Enache (T.E.): M-am străduit să fac o poveste frumoasă, o poveste care să ajungă la sufletul spectatorilor, o poveste de esenţă armânească, dar pentru publicul larg. Filmul are subtitrare în limba română şi oricine îl poate înţelege. Cred că oricine poate înţelege lucruri importante pentru alte religii sau etnii. Nu mi-am propus să fiu diferit sau să fac altceva. Am vrut să facem o poveste frumoasă, iar spectatorul să plece din sala de cinema cu o stare pozitivă. Cred că era o aşteptare în sensul acesta, aşa cum a reieşit din discuţiile mele cu prieteni, cu colegi. După reacţiile pe care le au oamenii... sunt dătătoare de speranţă. (râde)

R.: Cum i-aţi ales pe protagonişti, căci nu sunt toţi actori profesionişti?

T.E.: Am făcut trei etape de casting. Totuşi, rolurile principale sunt făcute de actori profesionişti. Lică Gherghilescu-Tanaşoca, Linda Croitoru, Teodora Calagiu Garofil, Rudy Rosenfeld sunt profesionişti şi chiar reuşesc roluri incredibile. Ceilalţi din distribuţie sunt foarte aproape de ceea ce trebuiau să fie. Am căutat tipologii de oameni, o fată mai sensibilă, alta mai amuzantă, alta mai ţărăncuţă. Doctorii din film sunt chiar doctori în viaţa reală şi s-au achitat excelent de sarcină. Avem şi un actor de culoare, fost membru al formaţiei Boney M, care aduce şi el o pată de culoare, chiar la începutul filmului. (va urma)