23 Noiembrie 2024, 22:34
Remorcherul maritim de salvare „Grozavul“ al Ministerului Apărării Naţionale va interveni, din această dimineaţă, pentru spargerea gheţii pe canalul Sulina. Nava, al cărei echipaj este format din 40 de marinari, are un deplasament de 2.700 t şi poate interveni pentru spargerea gheţii, cu o grosime de maxim 15 cm, în porturi şi pe Dunăre. Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a ordonat, săptămâna trecută, pregătirea efectivelor şi tehnicii militare de pe întreg teritoriul ţării pentru a interveni de urgenţă, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale, în vederea limitării efectelor ninsorilor abundente, ale viscolului şi temperaturilor negative extreme, preconizate pentru perioada 2-7 februarie.