Într-un reportaj britanic postat pe site-ul YouTube se arată că, în România, corupţia este un fenomen cotidian, răspîndit în spitale, dar şi pe stadioane şi în ministere, cea mai mare problemă fiind aceea a politicienilor corupţi care deţin puterea şi blochează orice eforturi de reformă: “Din ziua în care se nasc, românii se confruntă cu corupţia”. Reportajul a fost produs de Journeyman Pictures, o casă independentă de film cu sediul la Londra, specializată în documentare. Materialul video prezintă corupţia ca parte a vieţii de zi cu zi din ţara noastră. Reportajul porneşte de la naşterea în maternitate, unde “nici nu ţi se mai cere mită, se ştie că trebuie să o dai”, şi culminează cu dosarele de corupţie la nivel înalt, dintre care sînt prezentate cazurile fostului premier, Adrian Năstase, şi al fostului ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş. “Pe măsură ce cresc, românii îşi dau seama că sînt o serie de alte servicii ce necesită o abordare „pe sub tejghea”. De exemplu, în serviciile publice, unde, dacă nu vrei să ai probleme, cel mai bine este să-i dai „atenţii” funcţionarului public”, comentează realizatorul britanic. De asemenea, sînt amintite transferurile ilegale şi evaziunea fiscală din sport. Citîndu-l pe Victor Alistar, directorul executiv al filialei române a Transparency International, realizatorul documentarului prezintă Parlamentul ca fiind “locul unde se află cea mai mare problemă”.