Un român a intrat prin efracţie în vila lui George Clooney din Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un român a intrat prin efracţie în vila lui George Clooney din Italia

Externe 22 Mai 2014 / 19:43 234 accesări

Un român în stare de ebrietate a pătruns prin efracţie în vila actorului american George Clooney, situată în nordul Italiei, pe malul Lacului Como. De aici a furat o sticlă de băutură, el explicând că era ziua lui şi căuta bani, scrie ziarul La Repubblica. Bărbatul a sărit gardul şi a pătruns, miercuri seară, în curtea Vilei Oleandra, aparţinând actorului George Clooney. Proprietatea este situată în localitatea Laglio, pe malul Lacului Como, în regiunea Lombardia. Bărbatul a luat o sticlă de băuturi alcoolice din bucătăria de vară a proprietăţii, după care a încercat să pătrundă în vilă, forţând uşa de la intrare. A fost observat de o angajată a proprietăţii, care a alertat carabinierii, astfel că suspectul a fost reţinut în scurt timp. Conform ziarului La Repubblica, suspectul este un român în vârstă de 29 de ani, fără domiciliu şi având cazier. George Clooney nu este în Italia în această perioadă, dar în vilă locuieşte personalul de întreţinere.

Taguri articol


12