Unul din şase români a fost victima unui furt, iar unul din zece a unei înşelăciuni. Acestea sunt două dintre concluziile unui Observator Urban, elaborat de IRES. “Unul din patru români din mediul urban apelează la medic cel puţin o dată pe lună, iar unul din cinci români nu a fost niciodată la medic. Peste 92% in locuitorii mediului urban sunt proprietari ai imobilelor în care locuiesc, doar 4% dintre aceştia fiind chiriaşi”, se mai arată în studiu. Doar 12% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să îşi schimbe locuinţa în următorii doi ani. Deşi nivelul taxelor este apreciat ca fiind în general ridicat (61%), 41% dintre respondenti ar fi de acord cu introducerea unor taxe pentru dezvoltarea infrastructurii sau a altor proiecte comunitare. “Cele mai importante motive de insatisfacţie privind circulaţia în marile oraşe sunt generate de nerespectarea regulilor de circulaţie (39%), amenajarea trotuarelor şi a spaţiilor de traversare pentru pietoni (39%) şi siguranţa în mijloacele de transport în comun (26%)”, mai spun autorii cercetării. “Încrederea în autorităţile locale este în general scăzută, fiind situată la un nivel de 25% pentru primărie, 21% pentru Consiliul Local, 31% pentru Consiliul Judeţean şi 21% pentru Prefectură”, se mai arată în Observatorul Urban al IRES.