Un român face greva foamei în Franţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În căutarea dreptăţii

Un român face greva foamei în Franţa

Monden 26 Noiembrie 2012 / 00:00 352 accesări

Un român recrutat pentru a lucra în agricultură, în regiunea Havre din Franţa, a intrat în greva foamei, afirmând că este victima angajatorului său. Din data de 19 noiembrie, acesta refuză să se hrănească până când nu i se va face dreptate şi protestează în Piaţa Leon Meyer din Le Havre, în faţa sediului Prefecturii Departamentului Havre. Sorin Mugurel, în vârstă de 41 de ani, a fost recrutat în România, pentru a lucra în agricultură, într-o fermă din regiunea Havre, în 2008. Bărbatul deţine permis de şedere în Franţa valabil până în 2020 şi a încheiat un contract de muncă pentru şase luni. Acesta susţine că şi-a luat 15 zile de concediu pentru a merge în România, care ar fi trebuit să i se plătească. Dar la întoarcere, angajatorul ar fi vrut să îl determine să semneze demisia sau o încetare convenţională a contractului de muncă, precizează unul dintre membrii Ligii pentru Drepturile Omului, care a decis să investigheze acest dosar. În faţa refuzului românului, angajatorul l-ar fi lovit. Bărbatul susţine că rănile suferite au fost constatate de un medic de la spitalul din Fecamp.

CAZ COMPLICAT Sorin Mugurel, care susţine că nu cunoaşte suficient de bine împrejurimile, ar fi mers pe jos spre ceea ce el considera a fi cea mai apropiată jandarmerie, situată la zece kilometri distanţă. Acolo bărbatul ar fi fost trimis în apropierea comunei sale, unde plângerea i-a fost refuzată, deşi angajatorul a fost convocat. Muncitorul a enumerat o serie de nereguli, printre care ore suplimentare care nu i-au fost plătite, iar cazul a devenit din ce în ce mai complicat. Sorin Mugurel a apelat până acum la doi avocaţi, în faţa refuzului autorităţilor de a-i face dreptate. Acesta cere demararea unei anchete privind încălcarea dreptului muncii de către angajator şi plata unor despăgubiri, pentru că a fost lovit, fiind ajutat în demersurile sale de Crucea Roşie şi Liga Drepturilor Omului. Angajatorul neagă toate faptele care îi sunt imputate.



12