Un cetăţean român fără ocupaţie, sosit de curînd în Italia, a cîştigat 100.000 de euro la loterie cu un bilet de doi euro cumpărat în oraşul Treviso din regiunea Veneto. Proprietarii magazinului Lottocenter, Mauro Ciulli şi Antonio Secco, afirmă că era prima oară cînd îl vedeau pe român, iar acesta nici măcar nu înţelesese că a cîştigat, pentru că nu vorbeşte limba italiană. Cînd a înţeles că a cîştigat, românului nu i-a venit să creadă, ieşind în grabă din magazin. Cei 100.000 de euro deja au fost transferaţi în contul românului.
Tot un premiu însemnat a primit şi primarul Romei. Un om de afaceri israelian de origine română i-a oferit lui Gianni Alemanno, aflat în vizită în Israel, un premiu în valoare de 300.000 de dolari, ce va fi folosit la restaurarea unor monumente istorice din capitala Italiei. Gianni Alemanno efectuează o vizită de două zile în Israel, însoţit de responsabilul pentru Mediu Fabio De Lillo şi de oameni de afaceri din Roma. După deplasarea la o uzină de reciclare de deşeurilor, Gianni Alemanno a fost invitat la Universitatea din Tel Aviv pentru decernarea Premiului Dan David, dedicat oraşului Roma pentru aspectul unic al istoriei sale. Premiul a fost acordat de omul de afaceri Dan David, un israelian de origine română. Distincţia a fost primită în trecut de fostul premier britanic Tony Blair, pentru eforturile de pace în Orientul Mijlociu, dar şi de astrofizicianul italian Paolo de Bernardis. În cursul vizitei în Israel, Gianni Alemanno se va deplasa şi la Ierusalim, la Memorialul Holocaustului şi va avea întîlniri cu preşedintele israelian Shimon Peres, precum şi cu oficiali din cadrul Autorităţii Palestiniene.