NASA a lansat vineri un satelit care oferă astronauților prezenți la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) posibilitatea de a comunica într-o manieră eficientă cu Terra, informează AFP. Satelitul, al 13-lea din programul "Tracking and Data Relay Satellite", a costat 408 milioane de dolari. Fabricat de compania Boeing, satelitul TDRS-M a fost lansat cu ajutorul unei rachete din gama Atlas V, care a decolat de la baza Cape Canaveral din Florida, la ora locală 08.29 (12.29 GMT). "Satelitul va permite realizarea unor comunicații spațiale cruciale, până la jumătatea anilor 2020" cu Terra, pentru operațiuni pe care NASA le efectuează pe orbite joase, a precizat agenția spațială americană într-un comunicat.
Grație noului dispozitiv, "oamenii de știință, inginerii și personalul din centrele de control pot să acceseze cu rapiditate o serie de date pentru diverse misiuni, precum cele care vizează telescopul spațial Hubble și Stația Spațială Internațională", a adăugat NASA.
Una dintre antenele sale a fost avariată luna trecută într-un hangar din Titusville, în apropiere de Cape Canaveral. Dispozitivul a fost reparat, însă incidentul a determinat amânarea lansării sale cu două săptămâni.
Primul satelit din cadrul acestui program spațial a fost lansat în anul 1983.