Un senator american acuză ”banditismul NATO în Libia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe urmele lui Gaddafi

Un senator american acuză ”banditismul NATO în Libia”

Externe 26 August 2011 / 00:00 363 accesări

”Înalţii comandanţi NATO trebuie să-şi asume responsabilitatea, în faţa Curţii Penale Internaţionale, pentru pierderile civile în urma bombardamentelor. Dacă nu, vom asista la triumful unui nou gen de banditism internaţional. NATO a acţionat în regim de impunitate. Comandamentul NATO a bombardat fără încetare civilii, în numele protecţiei lor. Încălcând rezoluţiile Consiliului de Securitate, NATO a urmărit ilegal schimbarea regimului libian”, a declarat senatorul american Dennis Kucinich. Anterior, ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, a confirmat informaţiile potrivit cărora militarii NATO participă la operaţiunile de găsire a lui Gaddafi. Senatorul american nu este singurul cu această opinie. Kgalema Motlanthe, vicepreşedintele Africii de Sud, ţară care pune probleme la ONU, refuzând să deblocheze fondurile libiene pentru a fi date rebelilor, a cerut şi el investigarea NATO pentru decesele provocate în rândul civililor în Libia.

MISTERUL LUI GADDAFI Insurgenţii libieni cred că Gaddafi se ascunde într-o clădire din apropierea complexului său rezidenţial, imobilul fiind înconjurat de combatanţi. Potrivit CNN, în clădirile înconjurate de insurgenţi ar fi blocat liderul libian şi fiul acestuia Seif al-Islam. Insurgenţii sunt implicaţi în schimburi de focuri cu trupele loialiste din clădirea vizată. Ieri, purtătorul de cuvânt al lui Gaddafi a spus că acesta este în Libia şi conduce lupta împotriva rebelilor. Soldaţi din forţele speciale britanice au avut un rol-cheie în coordonarea acţiunilor care au dus la căderea capitalei Tripoli, iar acum, îmbrăcaţi în haine civile arabe şi având arme ca ale rebelilor, au misiunea de a-l găsi pe Gaddafi. Ieri, un om de afaceri libian a crescut recompensa pusă pe capul lui Gaddafi la 2,5 milioane de dolari.

PATRU JURNALIŞTI ITALIENI RĂPIŢI ÎN LIBIA, MIERCURI, AU FOST ELIBERAŢI IERI. ESTE VORBA DE ELISABETTA ROSAPINA ŞI GIUSEPPE SARCINA DE LA ”CORRIERE DELLA SERA”, DOMENICO QURINCO DE LA ”LA STAMPA” ŞI CLAUDIO MONICI DE LA ”AVVENIRE”.

Un grup de tineri a făcut turul fostului complex prezidenţial libian. Ei au văzut rămăşiţe ale unui parc de tipul Neverland al lui Michael Jackson şi o grădină zoologică. Într-unul din palate au găsit lucrări de artă şi replici de mobilier din secolul XIV. În centrul complexului este Casa Rezistenţei, fosta reşedinţă a lui Gaddafi, care a fost distrusă parţial de un raid aerian american, în 1986. În prezent, este un mausoleu cu mobila neatinsă 25 de ani, protejată de geamuri de sticlă. Aici este şi dormitorul fiicei sale adoptate, Hana, care avea câteva luni când a fost ucisă de raidul american. Este un fel de sanctuar în onoarea fetiţei, cu o serie de rachete suspendate de tavan, aidoma celor lansate de avioanele SUA. Nu departe de clădirile folosite de familia Gaddafi pentru a dormi se află un cinematograf. Gaddafi ar fi cheltuit peste 300 de miliarde de euro pentru o grădină zoologică plină cu animale primite de la diverşi dictatori africani. Rebelii de la poartă i-au implorat pe cei care au intrat să nu jefuiască şi să nu distrugă palatul, care ar trebui păstrat pentru poporul libian. Dar ei nu au rezistat şi au luat tot ce puteau căra, un sistem home cinema, bijuterii, lenjerii. Ei au pătruns şi în cortul de beduin al dictatorului, unde ar fi dormit în nopţile de vară, înainte de bombardamentele NATO.

REUNIUNE LA ISTANBUL Ieri, Liga Arabă a recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) din Libia ca singur reprezentant legitim al poporului libian. Grupul de Contact pentru Libia s-a întrunit, ieri, la Istanbul, pentru a evalua situaţia din această ţară şi a sprijini procesul de tranziţie. Reuniunea, cu participarea NATO, UE, Ligii Arabe şi Uniunii Africane, a început cu un discurs al ministrului turc de Externe, Ahmet Davutoglu. Se aşteaptă aprobarea unui plan de acţiune economică a cărui principală decizie va fi dezgheţarea fondurilor lui Gaddafi şi ale statului libian, pentru a putea fi utilizate de CNT. Libia ar avea nevoie de un ajutor de urgenţă de cinci miliarde de dolari din activele îngheţate. Se aşteaptă ca ţările donatoare să-şi mărească sprijinul economic pentru Libia post-Gaddafi. Cu prilejul reuniunii sale ministeriale din 15 iulie, de la Istanbul, Grupul de Contact pentru Libia a decis unificarea sub umbrela ONU a tuturor iniţiativelor de negociere şi mediere. Cea de-a cincea reuniune a Grupului era prevăzută pentru septembrie, la New York, dar în contextul evoluţiilor din Libia, mai multe ţări, mai ales Turcia şi Franţa, au cerut o reuniune de urgenţă. Conferinţa Prietenilor Libiei, în centrul căreia se va afla pregătirea erei post-Gaddafi, va avea loc la 1 septembrie, la Paris, a anunţat, miercuri, preşedintele Franţei, la capătul unei întrevederi cu numărul doi al CNT, Mahmud Jibril. Rusia nu a fost invitată să participe.

Taguri articol


12