Barack Obama s-a gîndit să candideze la alegerile prezidenţiale din 2008, dar va acorda mai multă atenţie acestei idei după alegerile legislative parţiale din 7 noiembrie. Senatorul democrat declarase în trecut că intenţionează să îşi ducă la capăt mandatul de şase ani în Senat, care expiră în 2010. În ultimele zile, a recunoscut însă, neoficial, că ia în considerare o posibilă candidatură pentru Casa Albă.
În vîrstă de 45 de ani, senatorul de culoare îşi promovează o nouă carte şi a apărut recent pe coperta revistei "Time", care analizează "de ce Barack Obama ar putea fi următorul preşedinte". Acesta încearcă să minimalizeze importanţa lipsei de experienţă, susţinînd că nu este sigur că "există cineva pregătit să fie preşedinte înainte de a deveni preşedinte". Senatorul democrat de Massachusetts John Kerry, candidatul democrat în alegerile prezidenţiale din 2004, a declarat că va lua o decizie privind o eventuală nouă candidatură numai după 7 noiembrie. Popularitatea lui Barack Obama a crescut rapid după un discurs susţinut la Convenţia Naţională Democrată la care John Kerry a acceptat nominalizarea partidului pentru a candida împotriva lui George W. Bush.