În primele patru luni ale acestui an poliţiştii din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate din întreaga ţară, sub coordonarea procurorilor, au destructurat 37 de grupări infracţionale formate din 317 persoane. În urma acestor acţiuni au fost ridicate 230,68 de kg de droguri, dintre care 78,25 kg droguri de mare risc şi 152,43 kg droguri de risc, dar şi 23.652 de comprimate. De asemenea, au fost confiscate sume importante din bani proveniţi din activităţi ilicite, respectiv 55.180 de euro, 3.648 dolari şi 94.483.000 de lei, precum şi 12 arme de foc şi alte bunuri de peste 15.200.000 de lei. Totodată, magistraţii au pus sub sechestru şase imobile şi 23 de autoturisme. Având în vedere caracterul transnaţional al infracţiunilor de crimă organizată, poliţiştii de la Antidrog au colaborat prin intermediul canalelor de cooperare poliţienească internaţională cu omologii din alte ţări. În acest sens, aproape 160 de solicitări de date şi informaţii au fost transmise partenerilor străini şi peste 290 de solicitări primite de la aceştia au fost verificate de poliţiştii români (F.C.).