Un sfert dintre copiii de opt ani - supraponderali sau obezi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
5% sunt subnutriţi

Un sfert dintre copiii de opt ani - supraponderali sau obezi

Sănătate 15 Iulie 2014 / 00:00 608 accesări

Aproximativ un sfert dintre copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi, prevalenţa fiind de aproape două ori mai mare la băieţi faţă de fete, iar 5% sunt subnutriţi, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Sănătăţii (MS), în cadrul unui proiect coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Studiul realizat de către MS, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, în cadrul proiectului coordonat de OMS European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), arată că prevalenţa supraponderalităţii este uşor mai crescută la fete decât la băieţi şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural. ”Prevalenţa obezităţii este semnificativ mai mare în mediul urban faţă de mediul rural şi cel semi-urban şi de aproape de două ori mai mare la băieţii de opt ani din România faţă de fetele cu aceeaşi vârstă”, arată MS, într-un comunicat. ”Aproximativ un sfert dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa suprapoderalităţii (inclusiv obezitatea) la copiii de opt ani din România este de 26,75 la sută, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6%. La nivel european, prevalenţa supraponderalităţii (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de opt ani, conform raportului primei runde a studiului COSI, a variat între 19,3% - 49% la băieţi şi 18,4% - 42,5% la fete. Prevalenţa subnutriţiei (inclusiv cea severă) în ţările participante la prima rundă este în general sub 2,5%. Valori mai mari s-au înregistrat în Bulgaria şi Cehia (3,2%)”, se mai arată în comunicat. În ceea ce priveşte distribuţia stării de nutriţie pe sexe, la nivel naţional, aproximativ 5% dintre fete şi acelaşi procent dintre băieţi au subnutriţie, iar subnutriţie severă prezintă aproximativ 1%. Procentul de fete normoponderale (71,1%) este cu 5,9 mai mare faţă de procentul de băieţi normoponderali (65,2%). ”Prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la băieţi (29,8%) este cu 6,1% mai mare decât la fete (23,7%). Prevalenţa obezităţii la băieţii de opt ani din România (15,03%) este cu 6,79% mai mare faţă de prevalenţa obezităţii la fetele de aceeaşi vârstă (8,24%). Conform raportului primei runde a studiului COSI, prevalenţa excesului de greutate în Europa (inclusiv obezitatea) la grupa de vârstă de opt ani a variat între 22,1% (Belgia) şi 49% (Italia) la băieţi, iar la fete între 22,7% (Belgia) şi 42,5% (Italia)”, se arată în comunicat. Prevalenţa obezităţii se înscrie între următoarele limite: 7,5% în Norvegia - 26,6% în Italia, la băieţi, şi şase la sută în Norvegia - 17,3% în Italia, la fete. Prevalenţa subnutriţiei severe nu diferă semnificativ în funcţie de gradul de urbanizare (6,1% în rural faţă de 4,2% în urban şi 3,8% în semi-urban). ”Cea mai mare parte dintre copiii incluşi în studiu sunt normoponderali indiferent de mediul lor de rezidenţă (mediul urban - 64,2%, 71,2% în semi-urban, 72,2% în rural). În funcţie de mediul de rezidenţă, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la nivel national este de 31,6% în mediul urban şi 21,7% în mediul rural.

CEA MAI RIDICATĂ PREVALENŢĂ A OBEZITĂŢII LA COPIII DE OPT ANI DIN ROMÂNIA S-A ÎNREGISTRAT ÎN MEDIUL URBAN (13,15%), URMATĂ DE CEA DIN MEDIUL RURAL (10,18%) ŞI SEMI-URBAN (9,85%)

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a arătat că obezitatea copiilor este o problemă importantă de sănătate, iar prevalenţa ei este în creştere în întreaga lume, cu o tendinţă alarmantă pentru Europa. ”Consecinţele supraponderalităţii în timpul copilăriei constau în boli cardiovasculare şi diabet de tip II, probleme ortopedice şi tulburări mintale, rezultate slabe la şcoală şi o scădere a stimei faţă de sine. Prevalenţa obezităţii s-a triplat în 2010 faţă de anul 1980. Din această cauză, România şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la proiectul OMS”, a declarat ministrul.

Studiu în România

În România, studiul s-a desfăşurat pentru grupa de vârstă 8 ani, iar datele au fost colectate în luna mai 2013, pe parcursul a trei săptămâni, conform metodologiei şi calendarului propuse de OMS. Măsurătorile au fost realizate pe un eşantion reprezentativ de 207 şcoli din mediul urban şi rural, alese prin randomizare simplă, folosind ca bază de eşantionare totalitatea şcolilor primare din ţară care au înscrişi cel puţin 40 de elevi / şcoală (4.589 de şcoli). Copiii au fost clasificaţi conform standardelor OMS (subponderali, normoponderali şi supraponderali, inclusiv obezi), iar datele se vor include în baza de date a Biroului Regional OMS pentru nutriţie, obezitate şi activitate fizică. Populaţia inclusă în studiu a fost constituită în proporţii relativ egale din băieţi şi fete, de asemenea din copii din mediul rural şi urban, copiii din semi-urban fiind asimilaţi ca aparţinând populaţiei rurale.



12