Un singur candidat la şefia IPJ Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un singur candidat la şefia IPJ Constanţa

Eveniment 07 Iunie 2014 / 00:00 1289 accesări

După mai bine de un an şi jumătate, funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa va fi scoasă la concurs! Examenul va avea loc pe data de 25 iunie, în Bucureşti, la sediul Poliţiei Române. Cei care au vrut să se înscrie în cursă au avut posibilitatea de a-şi depune dosarele până vineri după-amiază, la ora 16.00. Concurenţii nu s-au înghesuit însă, aşa că singurul aspirant la funcţia de şef al IPJ Constanţa este cms. şef Dumitru Bogdan Despescu, împuternicit, în luna aprilie, la comanda instituţiei. Concursul constă într-un interviu pe subiecte profesionale. Pentru a fi declarat „admis”, cms. şef Despescu trebuie să fie punctat cel puţin cu nota 7,00. “Cu siguranţă este o provocare pentru mine. Există un moment în cariera oricărui poliţist când trebuie să arate ce capacităţi are şi ce poate face. Îmi place judeţul Constanţa. Este clar un judeţ cu o situaţie operativă mai ridicată decât multe altele. Activităţile sunt peste nivelul mediu. Pe 25 iunie, în cadrul interviului, voi susţine un proiect managerial”, a declarat, pentru “Telegraf”, cms. şef Despescu. Amintim că funcţia de inspector-şef al IPJ Constanţa a rămas vacantă în luna decembrie 2012, când cms. şef Valentin Burlacu a fost detaşat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală. După plecarea cms. şef Burlacu, la comanda IPJ Constanţa a fost desemnat cms. şef Adrian Rapotan, prim-adjunct al instituţiei. Interimatul asigurat de cms. şef Rapotan s-a încheiat în aprilie 2013, după ce cms. şef Constantin Dancu a fost împuternicit la şefia inspectoratului, acesta ocupând funcţia timp de un an.

Taguri articol


12