Un singur patron, prins cu 73 de angajați la negru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un singur patron, prins cu 73 de angajați la negru

Social 13 Ianuarie 2016 / 16:31 1116 accesări

În doar 5 zile, Inspecţia Muncii (IM) a desfăşurat în toată țara acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 125.113 euro, adică 550.500 de lei. Controalele s-au desfășurat între 4 și 8 ianuarie, fiind depistate în acest timp 102 persoane care lucrau la negru. În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 454.500 de lei, din care 290.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut o propunere de cercetare penală pentru un angajator din județul Bihor, la care s-au depistat 73 de persoane fără forme legale de angajare. ”Debutăm în 2016 cu rezultate săptămânale care arată că angajatorii nu conștientizează și nu evaluează suficient riscurile la care sunt expuși angajații. Munca la negru rămâne un fenomen dar eforturile inspectorilor de muncă sunt concentrate pe diminuarea acestuia”, a declarat inspectorul general de stat din cadrul IM, Dantes Nicolae Bratu. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 97.000 de lei. ”Intenționăm dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu inspectori de muncă ai inspecțiilor teritoriale din țările vecine și din fiecare schimb de experiență creem un exemplu de bună practică”, a mai spus Bratu. Reprezentanții IM nu au făcut publice numele societăților la care s-au găsit nereguli, potrivit legislației în vigoare.



12