Mai bine de trei ore, avocaţii celor 20 de persoane implicate în furturile comise, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, în Portul Constanţa, au pledat, ieri, pentru nevinovăţia clienţilor lor în faţa instanţei Curţii de Apel Constanţa. După deliberări, judecătorii au respins recursurile formulate de 19 dintre acuzaţi şi l-au admis pe cel înaintat de Andrei Botez, suspectat de complicitate la furt, care a scăpat din arest cu interdicţia de a părăsi localitatea. Botez a fost singurul care a vorbit în faţa magistraţilor: „Lucrez la un cazino şi mi-a spus patronul că trebuie să îmi rezolv mai repede situaţia şi să ies din arest, altfel voi fi concediat. Aşa că vă rog să mă puneţi în libertate să nu îmi pierd serviciul”.
PLEDOARII Rând pe rând, apărătorii au susţinut că atât cei şapte poliţişti (cinci din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime Constanţa/SPTM, unul de la Grupul de Nave Constanţa şi unul de la Secţia 5), cât şi cei trei agenţi de pază şi alte zece persoane suspectate de luare de mită, furt şi complicitate la furt, trebuie lăsaţi în libertate. „Dosarul este bazat exclusiv pe interceptări telefonice, nu există nicio altă dovadă că poliţiştii au luat mită şi că cei acuzaţi de furt au... furat. Din anchetă nu reies bunurile sustrase. Se vorbeşte, la un moment dat, de 50 de tone de cereale, însă nu avem societăţi prejudiciate, nicio plângere a vreunei firme din port. În plus, prima faptă interceptată a fost comisă în decembrie 2011. Dacă atunci nu au reprezentat pericol public, de ce ar fi acum?”, a afirmat avocatul Liviu Cristescu, cel care îi apără pe Cosmin Buştiuc şi Alex Tiberiu Neacşu, agenţi la SPTM. Avocatul altui poliţist de la SPTM, Florian Silviu Ghica, a spus: „Dacă ar fi luat mită, clientul meu nu ar mai fi locuit cu chirie, nu ar mai fi condus o maşină veche de 30 de ani şi nu ar mai fi împrumutat bani de la bancă”. Ceilalţi apărători ai poliţiştilor au precizat că aceştia au fost deja puşi la dispoziţie şi nu îşi mai pot desfăşura activitatea la locul de muncă, ceea ce înseamnă că nu mai au cum să comită alte infracţiuni. Unul dintre avocaţi a adăugat că există la dosar 1.000 de pagini de interceptări telefonice.
AFACEREA DE LA SERVICIU Procurorul de şedinţă a susţinut că poliţiştii din dosar s-au folosit de locul de muncă pentru a-l transforma într-o afacere din care să obţină foloase materiale injuste. „În loc să aibă grijă de ordinea publică, să sancţioneze infracţiunile săvârşite în raza de competenţă, agenţii de poliţie şi restul inculpaţilor s-au aliat şi au constituit o adevărată reţea infracţională. Fiecare avea un rol bine stabilit. Cei suspectaţi de furt ştiau când să acţioneze, bazându-se pe informaţiile primite de la poliţişti, astfel că le-a fost uşor să deruleze activitatea infracţională”, a pledat procurorul. Oamenii legii spun că ancheta vizează, în total, 57 de suspecţi, printre care se numără 15 poliţişti.