Un şofer turmentat a aţipit în maşina Poliţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un şofer turmentat a aţipit în maşina Poliţiei

Eveniment 29 Aprilie 2011 / 00:00 975 accesări

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Constanţa, s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier în zona Delfinariu, din Constanţa. Poliţiştii spun că Traian Bar se deplasa pe strada Soveja, dinspre zona Tomis III către bulevardul Mamaia, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare CT 55 BAR. Ajuns la intersecţia din zona Delfinariu, acesta a acroşat din spate un autoturism marca Ford, care a fost proiectat apoi într-o maşină marca Skoda, ambele oprite la semafor. În momentul în care au ajuns la locul coliziunii, oamenii legii l-au găsit pe şoferul Volkswagen-ului dormind în scaun. După ce a fost trezit, tânărul a coborât din maşină, dar aproape instantaneu şi-a pierdut echilibrul şi a căzut. Într-un final, oamenii legii au reuşit să-l testeze pe Traian Bar cu aparatul Drager şi au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost transportat pentru recoltarea probelor biologice, tânărul a adormit pe bancheta din spate a maşinii de Poliţie. „Şoferului i-au fost recoltate două probe de sânge şi una de urină, pentru a se stabili dacă a consumat şi alte substanţe interzise”, a declarat Carmen Şerbănescu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. Tânărul este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.



12