Un subprefect din Turcia a fost asasinat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un subprefect din Turcia a fost asasinat

11 Octombrie 2016 / 21:17 506 accesări

Un subprefect din provincia Diyarbakîr, sud-estul Turciei, membru al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), la putere, a fost asasinat luni seară, într-un al doilea atac de acest fel produs în interval de 24 de ore și atribuit de autorități Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), transmite AFP, citând un responsabil local.

Subprefectul localității Dicle din Diyarbakîr, Deryan Aktert, a fost prins într-o ambuscadă și vizat de tiruri, decedând în urma rănilor suferite, a declarat marți responsabilul local, sub protecția anonimatului.

Acest asasinat a survenit la 24 de ore după ce un alt subprefect din Ozalp, regiunea vestică Van, a fos ucis într-un atac la domiciliul său, conform relatărilor din presă.

Cei doi oficiali erau membri ai partidului AKP, de guvernământ.

Conform responsabilului local citat de AFP, forțele de securitate au lansat o operațiune de căutare a autorilor celor două asasinate.

Cel puțin 28 de persoane au fost reținute luni seara în regiune, a indicat pentru France Presse o sursă din cadrul forțelor de securitate, fără însă a putea confirma dacă aceste persoane aveau legătură directă cu atacurile.

Marți, două formațiuni pro-kurde, Partidul Democratic al Poporului (HDP) și Partidul pentru Pace și Democrație (BDP), au anunțat că 55 dintre membrii lor au fost arestați în regiunea Diyarbakir.

Taguri articol


12