22 Decembrie 2024, 18:06
Un șofer de taxi din Cluj a fost reținut după ce a furat bagajele unei cliente pe care a transportat-o de la Institutul de Oncologie la gară.
Bărbatul a plecat pur și simplu cu bagajele femeii, venită tocmai din Suceava la spital la Cluj. Prin fapta lui, se pare că a produs un prejudiciu material de circa 7.000 de lei, constând în lucrurile și medicamentele pe care pasagera le avea în bagaj. Taximetristul a fost identificat șia fost dispusă măsura reţinerii lui pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.